Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Universitatea Cluj
09-11-2009, 02:35 PM
Mesaj: #20
RE: Ştiri Universitatea Cluj
"Palilla şi-a luat banii în avans, ce salariu să-i mai plătesc?"

Florian Walter a vorbit cu ZIUA de CLUJ despre perioada tensionată apărută la echipă după demiterea lui Carmelo Palilla, spunând că va face o analiză peste două-trei etape.

Despărţirea de antrenorul italian Carmelo Palilla a adus cu sine un întreg scandal la "U", iar "cireaşa de pe tort" a fost instalarea lui Cornel Ţălnar pe bancă. "Ţânţarul" a fost primit cu injurii şi ameninţări de o parte a galeriei "Şepcilor roşii", iar finanţatorul Florian Walter declara la acea vreme că ia în calcul chiar şi varianta să renunţe la investiţie.

Situaţia s-a calmat între timp, iar Walter a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, că va analiza prestaţia echipei sub comanda lui Ţălnar abia peste două-trei etape. Până atunci, "U" va juca cu Fortuna Covaci, Şimleul Silvaniei şi Dacia Mioveni. Finanţatorul a mai dezvăluit că nu a ales încă locaţia unde va juca echipa în cazul promovării în Liga I, o decizie în acest sens urmând a fi luată abia la iarnă.

ZIUA de CLUJ: Cum aţi caracteriza evoluţia echipei la primul meci cu Cornel Ţălnar pe bancă?
Florian Walter: Eu n-am fost la meci, am văzut doar înregistrarea la televizor. Nu se poate spune că s-a observat o mare schimbare în cadrul echipei, însă există semne bune. E prea devreme să mă pronunţ acum. Vedem după două-trei meciuri cum stă echipa şi voi face atunci o analiză.

Aţi încheiat conturile cu Carmelo Palilla? Italianul a cerut să-i achitaţi toată suma din contract.
Palilla şi-a luat banii în avans, pe un an de zile. Ce bani să-i mai plătesc eu lui Palilla? El a fost demis, şi-a primit salariul pe perioada în care a lucrat, plus acea sumă la semnătură. Din punctul meu de vedere, totul este în regulă.

La scurt timp după demiterea lui Palilla aţi declarat că vă gândiţi să plecaţi de la "U" din cauza presiunii suporterilor...
Prefer să nu comentez!

În ce relaţii sunteţi acum cu fanii Universităţii? Cum vi s-a părut primirea de care a avut parte Cornel Ţălnar, înjurat pe toată durata primului antrenament?
Totul este în regulă din acest punct de vedere. Chiar m-au sunat după antrenament doi oameni importanţi din galerie, care mi-au spus că acele manifestări nu-i reprezintă. Probabil că a fost opera unor puşti teribilişti, nu ştiu. Cert e că toţi ne dorim binele Universităţii, asta am observat din comportamentul suporterilor. Nu astea sunt problemele clubului, oricum.

Dar care ar fi?
Sunt asaltat de telefoane de la tot felul de firme care-şi cer banii datoraţi de club. Eu îi înţeleg pe ei, dar nu înţeleg cum au fost făcute anumite acte şi contracte. Prefer să nu intru în subiect pentru moment.

Jucători vor mai veni la echipă?
în seara asta se încheie perioada de transferuri (ieri - seară – n.red). Nu vom mai aduce pe nimeni, în principiu.

Aveţi vreo variantă unde să disputaţi meciurile de pe teren propriu în cazul în care echipa va promova?
E prea devreme să ne gândim la asta. Vedem în iarnă ce vom face, încă nu avem o variantă concretă. Staţi să ajungem cu şanse reale la promovare şi apoi ne gândim unde jucăm. Cel mai uşor e să pui căruţa înaintea carului, nu?

Per total, sunteţi mulţumit de perioada de până acum la "U"?
Nu sunt mulţumit, sunt puţin dezamăgit. Prea mulţi se dau mari suporteri ai lui "U", dar dragostea lor ţine până la bani. Asta e cea mai mare supărare.

Turda îi aşteaptă pe "studenţi" cu braţele deschise
Surse din lumea fotbalului clujean au dezvăluit că o variantă pe care şefii Universităţii o iau în considerare pentru a disputa meciurile de acasă, în eventualitatea promovării în Liga I, este arena din Turda. Preşedintele Arieşului, Virgil Blasiu, spune că stadionul poate fi cosmetizat fără mari probleme în cazul în care "U" va dori să evolueze acolo.

"Noi îi aşteptăm cu braţele deschise. Nu am vorbit cu dânşii, dar dacă ne vor solicita acest favor, îi vom ajuta", a declarat Blasiu. în schimb, Florian Walter, preşedintele executiv şi finanţatorul Universităţii, a declarat că arena turdeană nu este o soluţie în acest moment.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
Ştiri Universitatea Cluj - Sebi Raducu - 08-03-2009, 09:55 PM
RE: Ştiri Universitatea Cluj - Sebi Raducu - 09-11-2009 02:35 PM
RE: Ştiri Universitatea Cluj - soriyn1 - 01-05-2010, 12:50 AM
RE: Ştiri Universitatea Cluj - footwalls - 03-23-2010, 11:00 AM

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
11 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut