Ştiri Unirea Alba-Iulia
09-14-2009, 07:39 PM
Mesaj: #38
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Cernea, suspendat pe timp nelimitat de conducerea clubului Unirea Alba Iulia!
În urma incidentului de la finalul partidei de la Urziceni, când portarul Cornel Cernea l-a înjurat în vestiar pe antrenorul Adrian Falub, şefii Unirii au luat măsuri dure.
Astfel, ex-stelistul Cornel Cernea a fost exclus azi din lot pe termen nelimitat şi amendat cu 10 %. Acesta se va antrena de acum înainte cu juniorii echipei uniriste. "Falub are credit total din partea conducerii, iar antrenorul nu se schimbă când vor jucătorii. Nu vrem să tolerăm actele de indisciplină şi jignirile, indiferent de numele jucătorului sau de numele clubului de la care vine. Această măsură este un avertisment şi pentru alţii", a explicat Marian Sarmeş, preşedintele CA al Unirii, decizia luată. "Acest act de indisciplină a lovit în unitatea grupului, iar Cernea va suporta consecinţele. Eu nu-mi permit să înjur jucătorii", a precizat şi antrenorul Adrian Falub. Cernea a ajuns la Alba în vară, fiind achiziţionat de la Steaua. Portarul are contract până în vara anului 2011 cu Unirea. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
57 Musafir(i)
57 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut