Ştiri Unirea Urziceni

[Sebi Raducu]

"Vânzătorul" Frunză joacă în Ligă

La 31 de ani, mijlocaşul campioanei Unirea Urziceni se află, alături de ceilalţi coechipieri, în faţa celui mai important moment din viaţa sa.

Unirea Urziceni debutează mâine seară în Liga Campionilor la fotbal, ialomiţenii urmând să dea piept pe "Ramón Sánchez-Pizjuán" cu FC Sevilla. În celălalt meci al Grupei G, se întâlnesc, în Germania, VfB Stuttgart şi Glasgow Rangers.

Pentru cei mai mulţi dintre fotbaliştii lui Dan Petrescu, prezenţa în cea mai tare competiţie intercluburi din lume reprezintă mai mult decât un vis împlinit. Sorin Frunză, mijlocaşul campioanei şi unul dintre cei mai buni oameni ai lui Dan Petrescu, mărturiseşte că încă nu realizează ce i se întâmplă. "Când m-am apucat de fotbal, singura dorinţă era să joc în Dvizia A. La Liga Campionilor nici nu mă gândeam", a spus, pentru evz.ro, Sorin Frunză. Gălăţeanul a povestit cum a fost la un pas de a renunţa la fotbal, cum a ajuns din "vânzător" fotbalist de Liga Campionilor şi cum soacra i-a devenit cel mai înfocat fan.

"Am fost trimis la echipa a doua"
Evz.ro: Se apropie debutul în Ligă. Ai emoţii?
Sorin Frunză: Vă rog să mă credeţi că nu ştiu ce să zic. Nici acum nu realizez ce se întâmplă cu mine. Am, aşa, o stare care nu poate fi explicată. Doar cei care ştiu prin ce am trecut ca să ajung aici mă pot înţelege cu adevărat. Acum un an şi ceva eram făcut vânzător, iar acum joc în Liga Campionilor. S-au întâmplat prea multe într-un timp
relativ scurt.

N-ai uitat episodul de la Vaslui?
Cum să-l uit? Păi aşa ceva se uită? Ţin minte că, după meciul pierdut în faţa Stelei, când a prins Pepe Moreno voleul ăla norocos, patronul Adrian Porumboiu m-a acuzat de blat. Era chiar de ziua mea, pe 29 martie. A venit la mine şi mi-a zis că am luat eu 400.000 de euro. Eu n-am văzut în viaţa mea 100.000 de euro, dar 400.000. Am fost trimis la echipa a doua, unde mă antrenam singur, apoi Emil Săndoi m-a chemat la echipa mare. Minunea nu a durat prea mult, pentru că, după un meci cu Unirea Urziceni, am fost iarăşi acuzat că aş fi făcut nenorociri.

"Îmi place caterinca"
Şi ce ai făcut?
Nimic. Am plecat acasă. Campionatul se terminase şi, într-o zi, a sunat telefonul. De la celălalt capăt al firului s-a recomandat Mihai Stoica. Am crezut că cineva se ţine de glume şi am strigat în receptor: "Zi, mă, care eşti acolo că îţi închid telefonul!". Era însă Mihai Stoica cel adevărat. N-am ajuns însă uşor la Urziceni. Nea Adi Porumboiu cerea bani mulţi pe mine, undeva în jur de 500.000 de euro, dar haios era faptul că, atunci când Mihai Stoica suna, i se spune: "Nu îl luaţi pe Frunză că e vânzător!". Asta era reclama care i se făcea unui jucător care era de vânzare.

Te-ai gândit în acea perioadă să renunţi la fotbal?
Am vrut să mă las de fotbal prin 2006, când antrenor la Vaslui venise Viorel Hizo. Toată echipa s-a aflat în conflict, la un moment dat, cu domnul Hizo. Dintre toţi, eu am ieşit cel mai prost. Hizo s-a dus la domnul Porumboiu şi i-a zis că eu sunt tartorul, capul răutăţilor. Apoi a început să mă marginalizeze. Atunci mi-am luat geanta, am plecat acasă şi am vrut să mă las de fotbal. Bine că nu m-am lăsat, pentru că, acum, pierdeam Liga Campionilor!

Se ştie că nu eşti un tip conflictual, ci mai degrabă foarte simpatic. Cum îţi explici aceste întâmplări?
Îmi place caterinca. Mor după ea. Ăsta e defectul meu. La Vaslui m-am împăcat foarte bine cu aproape toţi antrenorii. Cine mă cunoaşte poate spune ce fel de om sunt. Ion Gigi, fostul mare jucător al Oţelului Galaţi, care mi-a fost antrenor la Vaslui, poate depune mărturie în favoarea mea! Pe lângă faptul că era un antrenor foarte bun, Gigi a fost printre puţinii care nu ascultau orbeşte de patronul echipei. Poate şi de aceea nici el nu mai e la Vaslui.

"Fotbalişti sunt doar în Liga Campionilor"
Cum ai trecut peste toate astea?
N-a fost uşor. Când într-un ziar sau pe un post de televiziune apare cineva care spune despre tine că ai vândut un meci, e grav. Lumea crede. Tatăl meu, săracul, ajunsese să mă întrebe: "Tată, chiar ai vândut? Uite ce scrie aici". Asta îmi spunea părintele meu.

Cui îi datorezi această cotitură în destinul tău?
Bunului Dumnezeu! El mi-a pus mâna în cap. M-a luat tare de păr, m-a scuturat şi m-a adus, aici, la Urziceni. E greu să-mi exprim bucuria sau recunoştinţa faţă de cineva anume. Ce trăiesc aici, la Urziceni, e ceva unic. Nu e uşor însă atunci când mă uit în urmă şi văd prin ce am trecut. Cred că aş putea scrie o carte despre viaţa mea!

Ce înseamnă Liga Campionilor pentru tine?
Sincer, nu ştiu! Voi vedea miercuri seară, la Sevilla. N-am crezut niciodată că voi ajunge în Liga Campionilor. Cu ani în urmă, antrenorul Ioan Sdrobiş ne-a zis: "Băieţi, lăsaţi-o p'asta cu fotbaliştii. Fotbalişti sunt doar ăia de joacă în Liga Campionilor". Pe vremea aia ne uitam cu admiraţie la meciurile din Ligă, iar a doua zi le comentam. N-am uitat niciun moment vorbele lui nea Nelu Sdrobiş şi, uitaţi, am ajuns să joc şi în Ligă.

"Vreau să-mi închei cariera la Oţelul"
Eşti pregătit?
Nu ştiu. Vorbim joi, a doua zi după meciul cu Sevilla. Când m-am apucat de fotbal, singura dorinţă era să joc în Divizia A. La Liga Campionilor n-am visat niciodată. Care e secretul nostru, al Unirii Urziceni? Forţa grupului. Nu are rost să mai amintesc cine a realizat această unitate de grup pentru că zice lumea că vreau să-l perii pe Dan Petrescu. Şi, sincer, nu mai trebuie periat!

Eşti gălăţean, dar n-ai jucat niciodată la Oţelul.
Aşa e. Am învăţat fotbal la Oţelul, dar n-am jucat niciodată la prima echipă a Oţelului. E un mare regret al meu, pentru că Oţelul e echipa mea de suflet. Nu pot ascunde asta. Aş vrea ca, odată, să mă întorc acasă, la Galaţi şi să joc, măcar un meci în tricoul Oţelului. Să-mi văd familia în tribună, în frunte cu Matei, fiul meu de trei ani, care azi (n.r. - ieri) a fost prima oară în viaţa lui la grădiniţă.

Îi vei aduce un tricou al Sevillei?
Văd eu ce îi aduc. Poate o victorie. Cu tricourile nu prea le am. Nu sunt colecţionar. Nu-mi stă gândul la schimbul de tricouri. E neplăcut să alergi, la finalul jocului, după fotbaliştii adverşi să le ceri tricourile.

Tatăl şi soacra, cei mai înrăiţi fani
Matei e cel mai mare fan al tău?
Nu vreau să-l laud, dar ştie, la doar trei ani, o grămadă de jucători. Ştie ce face tatăl său, unde joacă. E belea! Cel mai mare fan al meu însă e tata. A jucat şi el fotbal, pe la Divizia D, la Ancora Galaţi parcă, nici nu mai ţin minte. Le spunea tuturor mereu: "Ăla mare al meu o să ajungă fotbalist". Nu-l credea nimeni. Cum să crezi că dintr-o familie amărâtă o să iasă un fotbalist? Tata e acum în Italia. E plecat din '92. Lucrează acolo. E atât de încântat de ce am realizat, că toată ziua umblă îmbrăcat într-un tricou al Unirii Urziceni. Are vreo două sau trei. Spală toată ziua la ele şi le poartă pe rând. "Tată, ce bine era să dacă aţi fi căzut şi cu o echipă din Italia, să te văd şi eu pe viu în Liga Campionilor", îmi spunea el după tragerea la sorţi. I-am zis să aibă răbdare până la primăvară, în "optimi"! În afara tatălui meu, cu care vorbesc de mai multe ori pe săptămână la telefon, mai am un fan înrăit.

Cine e?
Soacră-mea! Până să mă cunoască, familia soţiei, care e din Mangalia, n-avea treabă cu fotbalul. Acum, soacra mea ştie mai bine ca mine programul echipei Unirea Urziceni. Iar când joacă ginerele ei, poate să se ardă mâncarea pe foc, nu mai contează. Toţi din familie suntem implicaţi în fenomen.