Ştiri Unirea Urziceni
09-16-2009, 03:37 PM
Mesaj: #42
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dan Petrescu: "Am venit să jucăm fotbal, nu să facem schimb de tricouri"
Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, marţi, că echipa sa va încerca să producă surpriza în meciul cu FC Sevilla, din Liga Campionilor, deoarece s-a deplasat în Spania să joace fotbal, nu doar să facă schimb de tricouri cu adversarii.
"Va fi un meci foarte greu pentru noi. Sevilla e favorită la câştigarea grupei şi aş fi preferat să disputăm primul meci contra altei echipe, însă aşa au decis sorţii, să debutăm la Sevilla. Am venit să jucăm fotbal, nu să facem schimb de tricouri sau să vizităm acest oraş", a declarat Dan Petrescu marţi, în conferinţa de presă pe care a susţinut-o la stadionul Sanchez Pizjuan. Tehnicianul a explicat că echipa sa va trebui să îşi pună în valoare calităţile şi să treacă peste emoţiile debutului în principala competiţie europenană intercluburi. "Suntem aici să încercăm să câştigăm prin metodele noastre. Chiar dacă şansele sunt mici, credem în ele. Ca şi mulţi dintre jucătorii mei, mă aflu în faţa debutului ca antrenor în Liga Campionilor. Am încercat să le vorbesc jucătorilor, să le transmit din experienţa mea ca fotbalist în această competiţie. Cu multă muncă, cu sacrificiu şi puţin noroc, putem face surpriza. Echipa mai mică are întotdeauna nevoie de noroc în plus", a mai spus Dan Petrescu. Partida dintre FC Sevilla şi Unirea Urziceni, din prima etapă a Grupei G a Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, de la ora 21:45, pe arena Ramon Sanchez Pizjuan. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
81 Musafir(i)
81 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut