Ştiri Concordia Chiajna
09-16-2009, 10:07 PM
Mesaj: #5
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Concordia Chiajna
“Valoarea jucătorilor mei îşi va spune cuvântul”
După un meci nebun cu satelitul lui Dinamo, în etapa cu numărul şase elevii trioului Bumbescu-Bălaşa-Vintilă întâlnesc F.C.M. Bacău o trupă ce stă confortabil pe poziţia a şaptea clasamentului. E de apreciat îndeosebi maniera entuziasmantă prin care, administrând un sec 5-1, au răpus o echipă în faţa căreia aveau de luat o revanşă, după înfrângerea din cupă. Şi cum meciul care urmează este socotit cel mai greu, e de presupus că deplasarea din Moldova îi ţine în tensiune pe ilfoveni.
Tehnicianul de la Chiajna, Bumbescu, rămâne totuşi cu picioarele pe pământ chiar dacă echipa sa este, cu siguranţă, o nucă tare în seria întâi."Ne aşteptăm la un meci greu, însă cred că valoarea individuală a jucătorilor mei şi chiar şi forţa de grup, îşi vor spune cuvântul şi vreu să câştige echipa cea mai bună". Despre ascensiunea galben-verzilor, o echipă care anul trecuta câştigat primul punct abia după şapte etape, fostul stelist spune: "Suntem pe val şi datorită mobilizării exemplare a jucătorilor. Pregătim fiecare meci cu maximă seriozitate, însă aici intervine şi valoarea jucătorilor, care sunt receptivi la sfaturile antrenorilor." Concordia este echipa care are cele mai puţine goluri primite în primele cinci etape, două numai, astfel că Florin Niţă, goalkeeperul de la Chiajna este unul din remarcaţii antrenorului său: "Un mare câştig al echipei este Florin Niţă, care la doar 22 de ani dă siguranţă echipei noastre. Un câştig cert, un pariu câştigat de noi acest portar. Nu pot să nu remarc atitudinea publicului din Chiajna, care ne ajută meci de meci şi au arătat că sunt fair-play aplaudând reuşita lui Dinamo din ultimul meci". Cei de la Chiajna visează deja la prima poziţie, aşteptând un pas greşit din partea vecinilor de la Brăneşti, care se deplasează la Dinamo II şi e de presupus că alb-roşii se vor bate pentru primele puncte din această stagiune: "Chiar dacă ne-am propus să nu pierdem, nu ne îndepărtăm de obiectiv dacă nu vom învinge la Bacău. Campionatul e lung, se joacă în forţă fiindcă vor retrograda multe echipe şi lupta este mare şi la promovare şi la retrogradare." Concordia poate alinia cel mai bun unsprezece, fiind aproape sigură revenirea lui Martinescu în atac. Doar prezenţa lui Valentin Duru este pusă sub semnul întrebării, acesta având încă de tras după incidentul petrecut săptămâna trecută când a fost muşcat de un câine şi s-a ales cu trei copci de sutură. Totuşi lui Bumbescu nu îi dă bătăi de cap alcătuirea echipei. "Avem un lot echilibrat, cu jucători de valoare pe toate posturile. Avem acoperire în toate compartimentele şi asta explică în mare măsură evoluţia bună a echipei. Nu pot să nu mulţumesc din nou primarului de aici, domnul Minea, care este alături de noi tot timpul" a mai adăugat Adrian Bumbescu. Partida dintre FCM Bacău şi Concordia Chiajna, contând pentru etapa a şasea se va disputa sâmbătă, 19 septembrie, cu începere de la ora 11, pe stadionul "Municipal" din Bacău. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi ![]() |
|||
|
Mesaje în acest subiect |
Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 09-07-2009, 01:44 PM
RE: Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 09-07-2009, 01:45 PM
RE: Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 09-07-2009, 01:46 PM
RE: Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 09-08-2009, 02:35 PM
RE: Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 09-16-2009 10:07 PM
RE: Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 09-28-2009, 09:27 PM
RE: Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:50 PM
RE: Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 11-14-2009, 12:58 AM
RE: Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 11-14-2009, 12:58 AM
RE: Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 11-14-2009, 01:18 AM
RE: Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 11-20-2009, 05:56 PM
RE: Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 11-22-2009, 05:09 PM
RE: Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 12-13-2009, 01:25 PM
RE: Ştiri Concordia Chiajna - Sebi Raducu - 12-21-2009, 04:12 PM
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)
1 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut