Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri FC Drobeta Turnu-Severin
09-18-2009, 07:30 PM
Mesaj: #7
RE: Ştiri FC Drobeta Turnu-Severin
Bîrză aşteaptă debutul sub comanda lui Tiţa

Atacantul timişorean a intrat de luni în programul normal de pregătire al echipei preluate de severineanul Valeriu Tiţa, dar nu ştie dacă va fi titular mâine, la Vânju Mare, în partida cu Minerul Lupeni. "Eram uşor accidentat încă de la începutul campionatului, dar am forţat cu Argeş. Acum mi-am revenit, însă nu ştiu dacă sunt pregătit fizic să pot juca un meci întreg. Sper să evoluez măcar în repriza secundă a meciului cu Minerul Lupeni, dacă va fi nevoie de mine. Dacă nu, îmi doresc să fiu apt sută la sută în vederea jocului de sâmbăta viitoare, de la Petroşani, pentru a putea fi titular", a spus Dacian Bîrză.

Accidentat în etapa a II-a, cu FC Argeş (0-1), atacantul de 24 de ani a fost suspect de ruptură de ligamente şi a ratat jocurile din campionat cu Dacia Mioveni (0-2), CS Otopeni (2-3) şi CSM Rm. Vâlcea (1-1). "Echipa a avut un început slab de campionat, dar a făcut un joc bun la Vâlcea. Sper să ne revenim şi să obţinem cu Minerul Lupeni prima victorie a sezonului. Am avut meciuri grele în primele cinci etape, dar, oricum, locul nostru nu este la retrogradare. Noi am ajuns în situaţia aceasta, tot noi trebuie să ieşim cât mai repede din criză. Acum avem un antrenor nou şi sunt convins că vom avea rezultate", a completat Bîrză.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
RE: Ştiri FC Drobeta Turnu-Severin - Sebi Raducu - 09-18-2009 07:30 PM

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut