Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
09-20-2009, 12:17 PM
Mesaj: #71
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Fabbiani înapoi!

Atacantul are zilele numărate la River, unde nu mai prinde echipa, şi-a pierdut sprijinul colegilor şi e fluierat obsesiv de fani. Singura sa şansă de relansare a devenit CFR Cluj!

CFR vrea să-l vîndă cu orice preţ pe Cristian Fabbiani (26 de ani), împrumutat la River Plate, însă "El Ogro" e mult mai aproape de o revenire spectaculoasă la Cluj!

Chiar dacă a plecat din Gruia cu scandal, ameninţînd că nu se mai întoarce vreodată, viaţa sa a devenit amară în Argentina, unde şi-a pus în cap nu numai antrenorul şi fanii, ci şi pe colegii de echipă. "Scoaterea lui Fabbiani din echipă este rezultatul unor evoluţii mult prea modeste. Nici în faţa colegilor nu mai are credit, iar publicul îl fluieră copios", l-au amendat ziariştii argentinieni.

"E ca şi Godzilla"
"A marcat doar 3 goluri în 25 de partide", aminteşte şi cotidianul "Ole", care îi dedică o pagină "Căpcăunului" în ediţia sa de ieri, oferindu-i şi şansa să se apere: "Problema e că nici unul nu jucăm nimic. Nu sînt doar eu de vină", a spus Fabbiani, care e împrumutat pînă în decembrie la River. "Ole" nu ezită să-l pună la zid pe "fostul idol de la River". "Cînd deschide gura, parcă e Godzilla", scrie cotidianul, sintetizînd astfel înclinaţia spre polemică a lui Fabbiani. CFR Cluj solicită două milioane de euro pentru transferul definitiv al jucătorului, fiind greu de crezut că vor exista doritori în Argentina.

3 ani mai are contract Fabbiani cu CFR Cluj, fiiind încheiat în iulie 2007 pentru 5 sezoane

Varianta Steaua
CFR Cluj are mai mari şanse să-l vîndă în România pe Fabbiani. În două reprize, Gigi Becali i-a contactat pe cei de la CFR, interesîndu-se de jucător. Şi Fabbiani a fost sunat de apropiaţii lui Gigi, acesta fiind, de altfel, motivul pentru care "El Ogro" s-a despărţit de CFR. "Am spus că m-au sunat şi n-am mai prins lotul. Este strigător la cer", a relatat Fabbiani. Preţul oferit de Gigi Becali nu a depăşit însă 1,5 milioane de euro, în condiţiile în care CFR a plătit 2,2 milioane de dolari pentru fostul jucător de la Lanus.

Fără Y. Kone
Accidentat în meciul cu FC Copenhaga, atacantul Yssouf Kone a fost lăsat în afara lotului pentru meciul de azi, cu FC Braşov. Jucătorul, suspect de leziune musculară, va efectua luni un control suplimentar. În mod cert, însă, Kone va lipsi 10 zile de la antrenamente şi nu va prinde lotul pentru următoarele trei partide.

"Îl bag la dezalcoolizare"
Conflictul dintre Fabbiani şi antrenorul Nestor Gorosito nu pleacă din teren, ci îşi are originile în afara acestuia. Ca şi la Cluj, jucătorul a avut în Argentina o viaţă extrasportivă agitată. "Îl bag la dezalcoolizare", a ameninţat tehnicianul, reproşîndu-i lui "El Ogro" că-şi pierde prea multe nopţi prin baruri. Fabbiani a avut replică şi de această dată: "Cînd cîştigăm, mi se pare normal să sărbătoresc. Dar, dacă pierdem, nici la restaurantul mamei mele nu merg de ruşine".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 08-03-2009, 10:19 PM
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - Sebi Raducu - 09-20-2009 12:17 PM
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca - avid - 02-03-2010, 09:12 PM

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
4 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut