Ştiri Unirea Urziceni
09-21-2009, 03:33 PM
Mesaj: #73
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dan Petrescu: "Am controlat jocul, dar echipa care merită nu câştigă mereu"
Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, duminică, după jocul cu Dinamo, scor 1-2, că este foarte dezamăgit de acest rezultat, mai ales că, după părerea sa, ialomiţenii au dominat jocul de la început până la final.
"A fost un meci pe care nu ştiu cum l-am pierdut. Am controlat jocul şi în prima şi în a doua repriză, dar acesta e fotbalul şi nu mereu echipa care merită câştigă. Nu e posibil să iei un astfel de gol în ultimul minut de joc, l-am primit ca la amatori. Am avut foarte multe ocazii, iar egalul era mai echitabil, un punct era aur pentru noi. E prima înfrângere din istorie împotriva lui Dinamo, ceea ce nu e chiar aşa de rău, dar aceasta va durea mult timp", a spus Petrescu. Tehnicianul ialomiţenilor a mai afirmat că jucătorii trebuie să treacă repede pentru acest eşec, pentru că urmează alte jocuri dificile: "Vine acum meciul din Cupa României şi trebuie să câştigăm. Elevii mei ştiu că au greşit acum, iar în cupă vor victoria. Şi eu sunt supărat, dar nu avem timp să ne plângem. La noi concentrarea nu mai e cea de anul trecut, jucătorii nu mai au foame de victorii. Mergem însă mai departe". Dinamo a reuşit duminică să învingă Unirea Urziceni, pe teren propriu, scor 2-1, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii I, şi a reuşit astfel să obţină prima victorie din istorie în faţa jucătorilor antrenaţi de Dan Petrescu. Golul victoriei pentru alb-roşii a fost reuşit de Gabriel Torje în chiar ultima de fază de joc a partidei. În urma acestui rezultat, Dinamo a acumulat 13 puncte şi se află pe locul 2 în clasament, în timp ce Unirea Urziceni este pe poziţia a 4-a, tot cu 13 puncte. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
71 Musafir(i)
71 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut