Ştiri Jiul Petroşani
09-22-2009, 08:12 PM
Mesaj: #22
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Jiul Petroşani
Simota: "Cedăm prea uşor mijlocul terenului"
Patronul Jiului, Alin Simota, spune că obiectivul principal al echipei este să adune cât mai multe puncte. Dacă situaţia în clasament va fi favorabilă promovării şi dacă vor exista condiţiile financiare, atunci Jiul nu se va da la o parte.
Ultima victorie, 1 - 0 cu CSM Râmnicu Vâlcea, păstrează Jiul Petroşani în coasta echipelor care conduc plutonul, UTA şi U Cluj, la numai două lungimi în spate. "Săptămâna aceasta vom face o analiză a jocului pentru că am cedat prea uşor mijlocul terenului cu Vâlcea. Experienţa lui Luţu a fost decisivă, iar despre execuţia de la gol nu mai are rost să comentăm. Jiul are ca obiectiv să acumuleze cât mai multe puncte, dar pe undeva asta înseamnă că ne gândim şi la promovare. Va trebui să avem în vedere şi posibilităţile financiare. Este posibil să mai vină jucători cunoscuţi la Jiul", a declarat Alin Simota, imediat după etapa de sâmbătă. La numai o zi, petroşănenii s-au mai întărit cu un fotbalist cu experienţă în prima ligă. Jucătorul de culoare, Salif Nogo, a ajuns, duminică seara, la Petroşani, pentru a-şi negocia contractul cu noua sa echipă, Jiul. Fotbalistul care a mai evoluat în Liga l la Oţelul Galaţi a fost dorit cu insistenţă de patronul Alin Simota. "În mare ne-am înţeles cu el, urmează să se semneze. Este o achiziţie importantă", au spus oficialii din Vale. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
6 Musafir(i)
6 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut