Ştiri Universitatea Cluj
09-24-2009, 10:49 PM
Mesaj: #30
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Cluj
Voican lipseşte trei săptămâni
Atacantul şi juniorul titular al Universităţii, Andrei Voican, va pleca a doua zi după meciul de la Mioveni, la pregătirile lotului naţional de juniori Under 19 ani.
În aceste condiţii, Cornel Ţălnar se va putea baza doar pe Valentin Lemnaru şi Gabriel Machado în atac. La capitolul "juniori", Paul Ţene e singura soluţie viabilă. Deşi a fost ferit de probleme cu accidentările, antrenorul Cornel Ţălnar se vede fără unul dintre oamenii de bază înaintea a trei derby-uri vitale, cele cu CSM Râmnicu Vâlcea, Jiul Petroşani şi UTA Arad. Fotbalistul în vârstă de 18 ani va trebui să se prezinte a doua zi după partida de la Mioveni, la naţionala de juniori Under 19. Voican va absenta trei săptămâni din cauza unui cantonament în Austria şi a unui mini-turneu de calificare la turneul final al Campionatului European de juniori U19 de peste doi ani. Ciudat este că la echipa reprezentativă, atacantul e folosit pe postul de mijlocaş la închidere. În aceste condiţii, Ţălnar se vede nevoit să facă mai multe permutări în primul “11”, asta şi din cauza faptului că Voican era juniorul titular. Singurul fotbalist sub 19 ani care are şanse să fie folosit din primul minut este Paul Ţene, dar asta ar aduce după sine scoaterea din echipă a lui Adrian Popa sau Sebastian Cojocnean, cei doi mijlocaşi laterali. În aceste condiţii, Iacob ar urma să fie mutat în atac, alături de Machado, iar în zona centrală a liniei mediene să fie utilizat brazilianul Vitor Huvos. O altă opţiune pentru "Ţânţar" este să-l utilizeze pe Ţene pe postul de mijlocaş central, iar Robert Iacob să fie urcat în atac. "Din păcate, nu vom putea conta pe Voican aproape o lună, din cauza convocării la echipa naţională de juniori. Vom rămâne doar cu Machado şi Lemnaru la capitolul atacanţi, plus Iacob. De aceea am încercat să mai aducem un atacant, dar cel care a venit în probe a fost mult sub aşteptări. Până la iarnă ne descurcăm cu ce avem", a declarat antrenorul Cornel Ţălnar. Fotbalistul adus în această vară de la Dinamo II urmează să ajungă la Cluj cel mai devreme pe 17 octombrie. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
19 Musafir(i)
19 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut