Ştiri Unirea Alba-Iulia
09-28-2009, 07:15 PM
Mesaj: #73
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
"Nu le-am dat nicio şansă!"
Originar din Alba Iulia, mijlocaşul Călin Cristea (21 de ani) a marcat primul gol al partidei de sâmbătă şi a contribuit la reuşita lui Dâlbea. Cristea înscrisese şi în precedentul joc al alb-negrilor pe propriul teren, cu FC Timişoara, încheiat la egalitate, scor 3-3.
Victoria cu Vasluiul este o revigorare pentru Unirea? Sunt trei puncte importante pentru noi, fiindcă aveam nevoie de ele ca de aer. Cu toţii vrem să dedicăm acest succes lui Adrian Falub. Privim optimişti şi partidele următoare. Care a fost atuurile voastre sâmbătă? Am făcut un joc tactic foarte bun, am respectat cerinţele antrenorului, iar acest lucru s-a văzut pe teren. Nu le-am dat moldovenilor nicio şansă, am fost net superiori. A fost primul meci în care nu am primit gol. Vujadinovic este un câştig pentru noi, dă siguranţă în apărare. Cred că vasluienii au intrat relaxaţi pe teren la meciul cu noi, iar acest lucru i-a costat. Gol cu Timişoara, iar acum ai marcat şi cu Vaslui. Marchezi şi etapa viitoare, la Craiova? Pentru mine este foarte important să am evoluţii cât mai bune şi să-mi ajut echipa să obţină cât mai multe victorii. Mergem la Craiova să facem un joc bun şi să obţinem un rezultat favorabil. Cu acest succes aţi pus punct pasei proaste, în condiţiile în care aveaţi numai un punct obţinut în patru etape? Nu cred că am traversat o pasă proastă, poate doar din punct de vedere al rezultatelor. Am avut o atitudine bună în meciurile anterioare, însă ne-a lipsit şansa, iar lipsa de experienţă a avut un cuvânt de spus în anumite momente ale jocului. Pe ce loc crezi că va termina Alba Iulia turul? Noi ne propunem să ieşim din subsolul clasamentului şi să ne clasăm undeva între locurile 10-12. Consider că poziţia actuală din clasament nu reflectă jocul prestat de noi în primele etape. Meritam să avem minim 10-11 puncte în clasament. De la 14 ani la Unirea Cristea s-a apucat de fotbal la 10 ani, jucând la început la grupa de juniori de la Rival Alba Iulia, participând trei ani la turnee în Danemarca. De la 14 ani a ajuns la juniorii Unirii. "De când m-am apucat de fotbal, una din dorinţele mele era să joc cu Alba în Liga I. În perioada primei promovări a Unirii în Divizia A, eu evoluam pentru echipa a doua, Metalul Aiud, în Liga a II-a, iar printr-o conjunctură favorabilă am debutat, la 16 ani, în ultima etapă, în Liga I, într-un joc cu Farul", a spus Cristea. Vrea să joace în Spania Mijlocaşul echipei albaiuliene îl are ca idol pe Francesc Fabregas, mijlocaş al echipei Arsenal, şi ar vrea ca pe viitor să joace în campionatul Spaniei. Cristea a evoluat în toate partidele din acest sezon pentru Alba, fiind de fiecare dată titular. Este un veritabil dicţionar de fotbal, fiind sursa de informaţie a colegilor cu privire la rezultate şi transferuri de jucători. "Am făcut un joc bun şi cred că am obţinut un rezultat pe măsură. Cred că am pus punct rezultatelor nefavorabile din ultima vreme. Dedicăm victoria lui Falub", Răzvan Dâlbea, căpitan Unirea Alba Iulia "Unirea a demonstrat din nou că are valoare de Liga I. Trebuie să urcăm în clasament, nu vrem să mai avem probleme cu locurile codaşe", Marian Sarmeş, preşedinte CA Unirea Alba Iulia http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
22 Musafir(i)
22 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut