Ştiri Unirea Urziceni
09-30-2009, 01:23 PM
Mesaj: #104
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dan Petrescu: "Meritam mai mult şi regret sincer că am pierdut două puncte"
Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, marţi, după remiza cu VfB Stuttgart, scor 1-1, că echipa sa a fost superioară în acest meci şi regretă faptul nu a câştigat cele trei puncte puse în joc.
"Am câştigat un punct meritat. Cred că meritam mai mult, pentru că am fost echipa care a jucat mai bine. Am intrat nemeritat la pauză cu acel 0-1, pentru că Stuttgart nu a avut în prima repriză nicio ocazie. Nu mă aşteptam să primim gol repede, dar le-am spus băieţilor să nu cedăm, indiferent de rezultat. Le-am spus la pauză că vom câştiga. Eu regret sincer că am pierdut două puncte. Primul meci acasă a fost foarte greu pentru noi", a spus Dan Petrescu. Cât priveşte prestaţia elevilor săi, tehnicianul a explicat că aştepta de la Varga şi cel de-al doilea gol. El a mai spus că îşi dorea de la Rusescu o execuţie surprinzătoare, în timp ce de la Brandan avea pretenţia să execute mai bine o lovitură liberă din care se putea obţine mai mult. Dan Petrescu a anunţat că portarul Arlauskis a suferit o întindere sau o ruptură musculară pe finalul meciului şi va fi indisponibil cel puţin trei săptămâni. Referitor la meciul viitor din grupă, în deplasare cu FC Rangers, antrenorul campioanei a comentat: "Nu ştiu dacă batem, e clar că va fi un meci foarte greu. Sevilla a arătat încă o dată că face parte din altă ligă. Vom încerca să câştigăm următorul meci şi apoi ne vom juca şansele. Trebuie să fim mai încrezători şi să încercăm să câştigăm. Chiar dacă nu am reuşit prima victorie a unei echipe româneşti acasă, sper să reuşim asta data viitoare. Sunt mândru că sunt antrenorul acestor băieţi". Unirea Urziceni a terminat la egalitate meciul jucat marţi cu VfB Stuttgart, scor 1-1, şi a obţinut primul său punct în Liga Campionilor, competiţie în care a reuşit să marcheze şi primul gol. În celălalt meci din grupă, FC Sevilla s-a impus pe terenul lui Rangers, scor 4-1. Clasamentul Grupei G: 1. FC Sevilla 6p, 2. VfB Stuttgart 2p, 3. Unirea Urziceni 1p (1-3), 4. FC Rangers 1p (2-5). În etapa următoare, programată la data de 20 octombrie, Unirea Urziceni va juca în deplasare cu FC Rangers, iar Stuttgart va primi vizita formaţiei spaniole FC Sevilla. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
94 Musafir(i)
94 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut