Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Universitatea Cluj
09-30-2009, 03:15 PM
Mesaj: #37
RE: Ştiri Universitatea Cluj
Juniorii fug de "U"

Într-o perioadă în care majoritatea cluburilor îşi îndreaptă privirea spre propria curte, "U" îşi pierde tot mai mulţi juniorii. După Siminic, alţi patru copii se plâng de condiţiile de antrenament şi vor cu orice preţ să plece. Antrenorul Daniel Sima spune însă că nu au dreptate.

La 12 ani, când abia au învăţat să-şi lege şireturile de la ghete, patru copii se antrenează prin parcuri şi aşteaptă să fie chemaţi în faţa comisiilor AJF. Cătălin Tothăzan, Victor Manu, Antonio Şomher şi Alexandru Dulca, nepotul fostului internaţional Cristi Dulca, nu mai vor să se prezinte la antrenamente. Motivul? S-au săturat de lipsa condiţiilor şi de mustrările antrenorului Daniel Sima, mărturiseşte unul dintre părinţi.

"Am plătit turnee, am dat bani, dar am realizat că nu se poate face performanţă. Copiilor le e frică să mai meargă la antrenament pentru că Sima are metode de echipa mare. În plus, vorbeşte urât şi n-au mai învăţat nimic nou de foarte mult timp", spune Octavian Tothăzan, tatăl lui Cătălin. Părinţii au cerut ca jucătorii să fie lăsaţi să plece, dar AJF i-a dat dreptate clubului.

"Copiii nu aveau asigurare medicală şi, conform vechiului regulament, puteau să plece. Am depus memoriu pe 1 septembrie, iar clubul le-a făcut asigurări pe 8 septembrie. AJF ţine cu ei şi a retras acel paragraf din regulament, dar acesta era valabil când am depus noi memoriul. Cum să-l las să se antreneze fără asigurare medicală?", mai precizează Octavian Tothăzan.

Sima: "Părinţii sunt mituiţi"
Antrenorul Daniel Sima are altă variantă. "Avem cele mai bune condiţii din zonă, dar ei vor să plece la Ardealul, care are nevoie de jucători şi încearcă să-i fure, oferindu-le bani părinţilor. Trei dintre aceşti copii au fost şi la AS Roma în pregătire şi vor să nu fie legaţi de niciun club în caz că vor fi chemaţi în Italia. Numai că nicăieri în lume nu eşti lăsat să pleci de la un club când vrei şi unde vrei, fără niciun ban", contraatacă Sima.

"Celor care nu le convin metodele mele de antrenament le reamintesc că am 20 de jucători în Liga I şi 40 în Liga a II-a" - Daniel Sima, antrenor juniori "U" Cluj

"Sunt mai exigent fiindcă vreau ca ei să progreseze. N-au spus însă că le-am cumpărat de multe ori din banii mei ciocolată după meciuri" - Daniel Sima, antrenor juniori "U" Cluj

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
Ştiri Universitatea Cluj - Sebi Raducu - 08-03-2009, 09:55 PM
RE: Ştiri Universitatea Cluj - Sebi Raducu - 09-30-2009 03:15 PM
RE: Ştiri Universitatea Cluj - soriyn1 - 01-05-2010, 12:50 AM
RE: Ştiri Universitatea Cluj - footwalls - 03-23-2010, 11:00 AM

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
17 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut