Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Universitatea Cluj
10-09-2009, 08:40 PM
Mesaj: #57
RE: Ştiri Universitatea Cluj
"Vă dau amenzi!"

Supărat din pricina ultimelor rezultate, şeful lui "U" este decis să coboare milităria jos din pod, mai ales că jucătorii sunt cu banii la zi. Walter anunţă că urmează amenzile şi că obiectivul a rămas acelaşi: promovarea.

Florian Walter a fost un pachet de nervi după remiza cu Vâlcea, 1-1 sâmbăta trecută, pe "Clujana". "Abia m-am abţinut să nu-i penalizez pe jucători după acest meci, dar îi anunţ că e pentru ultima oară când scapă. Dacă vor juca la fel, îi voi amenda drastic. Nu permit nimănui să-şi bată joc de banii mei", a tunat ieri omul cu banii de la "U", nedumerit de atitudinea alb-negrilor.

"Sincer, nu pot să-i înţeleg pe jucători. Au salarii şi prime mari, sunt cu banii la zi, dar de două meciuri nu mai joacă nimic. Cu Vâlcea s-au plimbat pe teren. Au ajuns să se creadă vedete", a mai spus Walter, care i-a dat mână liberă noului antrenor, Cristi Dulca, să facă ordine la echipă.

"I-am spus că el e şeful la echipă. M-am gândit la el imediat după ce Ţălnar mi-a spus că demisionează. Dulca a avut rezultate bune la Vaslui şi, în plus, e tânăr şi dornic să muncească", a dezvăluit Walter.

În Liga I, la Alba Iulia
Totodată, şeful alb-negrilor a mărturisit că vrea cu orice preţ ca "U" să joace de vara viitoare în prima ligă. "Obiectivul rămâne promovarea. Nu va fi uşor, dar, dacă vom trata meciurile cu seriozitate, vom reuşi", a punctat Walter, pentru care e limpede şi unde va juca "U" în Liga I. "Aproape sigur vom juca la Alba Iulia. Nu e o decizie finală, dar acolo sunt cele mai mari şanse să mergem dacă promovăm. Oricum, la Cluj e imposibil să jucăm în Liga I, fiindcă nu putem să facem în doar câteva luni un stadion pentru acest nivel", a mai spus Walter.

Altfel, consilierii locali au votat ieri proiectul de hotărâre privind asocierea cu "U" Cluj în vederea construirii unei baze sportive pe un teren cu o suprafaţă de 27.800 mp, situat în cartierul Gheorgheni, pe strada Alexandru Vaida Voievod (lângă Pepiniera Becaş), informează citynews.ro. Baza va cuprinde un stadion cu o capacitate de 7.000 de locuri, un centru pentru juniori şi un hotel pentru cazarea sportivilor.

1 punct a obţinut "U" în ultimele două meciuri, fiind în acest moment pe locul 3, la trei puncte de liderul FCM Tg. Mureş

15 milioane de lei vechi primesc jucătorii lui "U" în acest sezon pentru o victorie pe teren propriu, iar succesul în deplasare este răsplătit cu 25 de milioane


Ţălnar a plecat din cauza fanilor
Cornel Ţălnar a dezvăluit ieri de ce a demisionat. "Nu mai pot, am familie şi eu, am şi o nepoţică, care vine la meci şi aude fel şi fel de jigniri. Nu mai suportam înjurăturile. Într-o asemenea atmosferă eu nu puteam să lucrez. Am discutat şi cu domnul Walter şi i-am spus acest lucru. Şi el era supărat după ultimul meci şi mi-a zis că nu va mai veni la niciun joc până la finalul turului", a declarat Cornel Ţălnar pentru Monitorul de Cluj.

S-au lepădat de Popescu şi Sălăgean
După plecarea lui Cornel Ţălnar, nici viitorul secunzilor săi, Marius Popescu şi Călin Sălăgean, nu mai este la prima echipă. Potrivit citynews.ro, ambii au fost trimişi la centrul de copii şi juniori.

"Lui Popescu i-am propus să-şi reia funcţia de manager, pe care a avut-o şi pe vremea lui Palilla, dar n-a vrut. Ca atare, merge şi el la juniori", a declarat Florian Walter potrivit site-ului citat.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
Ştiri Universitatea Cluj - Sebi Raducu - 08-03-2009, 09:55 PM
RE: Ştiri Universitatea Cluj - Sebi Raducu - 10-09-2009 08:40 PM
RE: Ştiri Universitatea Cluj - soriyn1 - 01-05-2010, 12:50 AM
RE: Ştiri Universitatea Cluj - footwalls - 03-23-2010, 11:00 AM

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
4 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut