Preliminarii Cupa Mondială: Serbia - România, 10 octombrie 2009, Belgrad
10-10-2009, 12:33 AM
Mesaj: #70
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Serbia - România, 10 octombrie 2009, Belgrad
"Simt că îi batem!"
Tiberiu Ghioane spune că sârbii îi sunt simpatici, dar că la Belgrad va fi război, pentru că vecinii nu înţeleg fotbalul decât dăruindu-i-se total. Cu toate acestea, mijlocaşul lui Dinamo Kiev e convins că vom învinge pe "Maracana".
Tibi, sârbii le sunt de obicei simpatici românilor. Tu cum îi percepi? Sunt foarte tari! Şi ca popor, şi ca fotbalişti. Îmi plac foarte mult. Am avut şi am colegi sârbi la Dinamo Kiev. Dau totul când joacă fotbal. Sunt foarte răi şi foarte ambiţioşi, iar mie aşa îmi place să fie un fotbalist. Da, dar asta înseamnă că vom avea parte de un meci foarte greu la Belgrad. Nu te sperie? Deloc. Din contră, îmi place că va fi luptă mare. Şi o să câştigăm. Sunt foarte convins de asta. Şi eu, şi băieţii suntem foarte montaţi, chiar dacă nu mai are miză pentru noi. Cu ce gânduri te-ai întors la naţională sub comanda Răzvan Lucescu? Îţi propui să rămâi tricolor până te retragi? Nu. Eu nu trag de nimeni să mă convoace şi nici nu e jale dacă nu voi mai veni la naţională. Voi juca atât timp cât e nevoie de mine. Nici în perioada în care am lipsit de la lot nu îmi făceam probleme. Dacă se vrea, vin, dacă nu, nu! Cum e cu Mutu la lot? E foarte bine că îl avem printre noi. Este un fotbalist foarte bun. În rest, e unul dintre noi. Un coleg şi un prieten. Cu Apostol cum te înţelegi în centrul liniei mediane? Nesperat de bine. Mă bucur că am reuşit să facem asta în scurt timp, pentru că nu mai jucasem împreună şi era de aşteptat să nu arătăm omogenitate. Deci, batem la Belgrad? Absolut! Veţi vedea. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
3 Musafir(i)
3 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut