Preliminarii Cupa Mondială: România - Insulele Feroe, 14 octombrie 2009, Piatra-Neamţ
10-15-2009, 04:26 PM
Mesaj: #32
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Insulele Feroe, 14 octombrie 2009, Piatra-Neamţ
Răzvan Lucescu: "Mi-am îndeplinit primul obiectiv, am rămas în urna a doua valorică"
Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, miercuri, după succesul cu Insulele Feroe, că naţionala a reuşit să înregistreze un progres de la venirea sa deoarece a reuşit să se menţină în grupa a doua valorică pentru tragerea la sorţi a preliminariilor EURO 2012.
"Dacă înaintea meciului cu Lituania, ne aflam în urma a treia, acum, la finalul campaniei, am rămas în urna a doua valorică. Mi-am îndeplinit primul obiectiv, acum mai rămâne să îl îndeplinesc şi pe al doilea, calificarea la Campionatul European, chiar dacă nu va fi deloc uşor", a spus Lucescu, adăugând că înfrângerea de la Belgrad "chiar dacă a fost umilitoare, cred că va fi pozitivă pentru viitor". Tehnicianul crede că victoria cu Feroe a reuşit să le ridice moralul tricolorilor după eşecul din Serbia: "A fost un meci alert, în care s-a jucat cu seriozitate. S-a alergat mult şi s-a dorit spectacolul. A fost o victorie cu 3-1, dar pentru un jucător de fotbal, e important să câştigi, mai ales după o umilinţă precum cea de la Belgrad". Lucescu afirmă că, în acest moment, fotbalul românesc nu îi oferă posibilitatea de a avea o arie largă de selecţie. "Fotbalul românesc nu are valori tehnice deosebite. Poate peste patru sau cinci ani vor apărea alţi jucători, dar momentan, asta e valoarea noastră. Trebuie să înţelegem că o calificare se obţine şi cu echipe mici, dar şi cu o organizare foarte bună în meciurile cu echipele mari, exact aşa cum am procedat în jocul cu Franţa. Toată lumea trebuie să gândescă într-o singură direcţie, să nu mai fie presiuni pe naţională", a punctat acesta. Selecţionerul nu a dorit să discute despre Adrian Mutu, jucător despre care s-a vehiculat că nu va mai fi convocat la naţională din cauza atitudinii sale. "De ce să vorbim de cineva care nu e aici? Vom discuta pe viitor dacă va mai fi vorba despre vreo convocare". Echipa naţională a României a învins, miercuri, la Piatra Neamţ, scor 3-1, reprezentativa Insulelor Feroe, şi s-a clasat pe penultimul loc în Grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, încheind astfel cea mai slabă campanie de calificare din ultimele patru decenii. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut