Ştiri Unirea Alba-Iulia
10-20-2009, 08:09 PM
Mesaj: #115
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Falub rămâne la conducerea Unirii!
Încă extrem de supărat pentru înfrângerea suferită în jocul de vineri cu Internaţional Curtea de Argeş, preşedintele Consiliului de Administraţie al Unirii spune că, deocamdată, scaunul antrenorului "alb-negrilor" nu se clatină. "Scopul nostru nu este reprezentat de înlocuirea lui Adi Falub ci obţinerea rezultatelor care să ne menţină în cursa pentru evitarea retrogradării. Nu este momentul pentru a face declaraţii pripite pe care mai apoi să le regretăm. Trebuie în mod normal să admit că Unirea are nevoie de un şoc în acest moment dar nu sunt la fel de sigur că renunţarea la serviciile antrenorului principal ar fi măsura cea mai potrivită pentru noi", a declarat Marian Sarmeş.
Altfel, oficialul ardelenilor afirmă că a simţit dezastrul din jocul cu argeşenii încă de la debutul mitanului secund. "Când i-am văzut pe jucătorii noştrii că nu au nici un fel de replică la jocul Internaţionalului de la începutul reprizei a 2-a le-am spus celor care se aflau lângă mine în tribună că dacă vom continua la fel vom pierde întâlnirea. Ceea ce din nefericire s-a şi întâmplat şi nu-mi explic modul în care am evoluat în partea secundă a «duelului» cu gruparea lui Ştefan Stoica", a dezvăluit preşedintele CA al albaiulienilor. Trei puncte vitale la Piatra Neamţ! Sarmeş zice că gruparea din Cetatea Marii Uniri trebuie să învingă sub Pietricica pentru a nu pierde contactul cu restul formaţiilor aflate în lupta pentru supravieţuire. "Înainte de meciul cu Curtea de Argeş mă gândeam că şi un punct cucerit la Piatra Neamţ ar fi bun, dar în condiţiile actuale suntem obligaţi să învingem. Referitor la restanţele financiare, ce să spun? Nici nu am întârziat aşa de mult pentru că trebuia să le achităm contractele doar pe 15 octombrie, deci nu s-a scurs chiar aşa de mult timp. Altfel, dacă eşti la minus 7 în clasamentul adevărului, dacă te afli la retrogradare despre ce prime de joc mai vorbim? Să câştige ei la Piatra Neamţ, să iasă din zona minată şi îşi vor încasa banii", a conchis Marian Sarmeş. În altă ordine de idei, conducerea Unirii va încerca în aceste zile să medieze "conflictul" existent între antrenorul Adi Falub şi portarul Cernea, miza acestei medieri fiind reprimirea goalkeeper-ului la antrenamentele primei echipe. Şedinţă la stadion Ieri, înaintea antrenamentului desfăşurat la Sebeş, şefii clubului au purtat o discuţie lămuritoare cu antrenorul Adrian Falub, în vederea identificării cauzelor eşecului şi jocului slab în confruntarea cu Internaţional Curtea de Argeş. "Antrenorul nu-şi explică motivele căderii echipei după pauză. În aceste momente critice, e foarte simplu să iei măsuri radicale, însă nu suntem convinşi că vor da roade imediate. Avem nevoie de linişte, Falub trebuie să găsească soluţii şi să câştige la Piatra Neamţ", a concluzionat Marian Sarmeş, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Unirea Alba Iulia. "Alb-negrii" din Cetatea Marii Uniri n-au acumulat decât 3 puncte în ultimele 5 jocuri, o victorie cu FC Vaslui şi 4 înfrângeri (la Urziceni, Ploieşti, Craiova şi acasă cu piteştenii). Elevii lui Falub sunt cu un apăsător minus 7 în clasamentul adevărului şi au de recuperat, după scurgerea a 10 etape (aproape o treime din stagiune), un ecart de 3 puncte până la locul salvator, 14, ocupat de Universitatea Craiova. "Toţi suntem în aceeaşi oală, conducători, jucători, antrenori şi responsabili pentru parcursul dezamăgitor de până în prezent. Sub nicio formă nu cedăm în acest moment, căutăm reabilitarea imediată, deşi situaţia noastră s-a complicat teribil", a mai spus Sarmeş. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
21 Musafir(i)
21 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut