Ştiri Dinamo Bucureşti
10-29-2009, 05:10 PM
Mesaj: #556
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Condiţiile "Comandantului"
Gigi Neţoiu este de acord cu revenirea sa în acţionariatul lui Dinamo şi propune o serie de măsuri, care ar revoluţiona politica clubului, drept condiţii pentru a se întoarce în "Ştefan cel Mare".
Poate cea mai importantă condiţie impusă de fostul patron Vincon este aceea de organizare de noi alegeri pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, funcţie ocupată de Nicolae Badea. Vrea reîmpărţirea acţiunilor Indiferent de rezultatul scrutinului, revoluţia lui Neţoiu va continua, dacă îi vor fi respectate doleanţele. Asta pentru că omul care l-a transferat pe Adrian Mutu la Dinamo vrea reîmpărţirea numărului de acţiuni! În prezent, statutul clubului prevede ca acţionarii să deţină dividente egale şi contribuţii la majorarea de capital identice. De aceea, "Comandantul" vrea reîmpărţirea numărului de acţiuni în funcţie de investiţii. În acest mod, oricare dintre oficiali ar putea deveni acţionar majoritar, iar votul acestuia în şedinţele administrative ar valora evident mai mult, ceea ce ar însemna înfăptuirea planului lui Neţoiu: cine nu plăteşte, pleacă din "Ştefan cel Mare". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
42 Musafir(i)
42 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut