Ştiri Steaua Bucureşti
11-04-2009, 06:56 PM
Mesaj: #756
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Cristea, golgheterul cu două facultăţi
Atacantul dinamovist nu a neglijat niciodată şcoala. "Împuşca" numai note de zece în gimnaziu şi în liceu şi a ţinut morţiş să aibă studii superioare. Atacantul a făcut pasul spre fotbalul mare după o apariţie TV, pe când avea 16 ani. Discursul său l-a impresionat pe Sechelariu, care l-a impus în echipa Bacăului.
Dinamo Bucureşti şi-a găsit eroul! Deşi lotul "câinilor" e plin de vedete precum Niculae, Niculescu, Zicu şi N’Doye, în acest sezon, un alt jucător a furat "caimacul". Acesta este Andrei Cristea, un atacant care, până acum, a trăit în propria umbră, născută din nocturna meciului cu Valencia. Înainte să devină "Killer-ul spaniolilor", Andrei s-a remarcat pe băncile şcolii. După ce a fost un elev model în gimnaziu, dar şi în anii liceului, Cristea a făcut un pas surprinzător pentru un fotbalist profesionist: a dat şi la facultate! A absolvit deja Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bacău, iar acum este masterand la o facultate particulară, cu profilul management. Interviul care i-a schimbat drumul "În viaţă nu poţi face nimic fără un dram de noroc" e o teorie care se confirmă în cazul lui Cristea. Deşi a fost un băiat muncitor, poate că Andrei nu ar fi ajuns unde este acum fără un epsiod care i-a schimbat drumul în viaţă. Pe când avea doar 16 ani, Andrei, legitimat la juniorii de la FCM Bacău, a fost solicitat pentru declaraţii de televiziunea lui Dumitru Sechelariu. Adolescentul a răspuns la întrebări fluent, elevat, respectuos şi foarte natural. Norocul său a fost că Sechelariu, patron la FCM Bacău, a urmărit reportajul. Apoi, şi-a întrebat angajaţii din televiziune: "Cine este acest copil? Aţi aranjat răspunsurile cu el înainte să înregistraţi?". "E Andrei Cristea, de la juniori, iar toată discuţia a fost spontană", a venit răspunsul. Plăcut impresionat, Sechelariu l-a vizitat a doua zi pe Andrei şi i-a transmis: "Copile, din acest moment te antrenezi cu echipa mare!". Zis şi făcut. Ghiţă Popenaru l-au luat pe Cristea sub comanda sa, iar o nouă stea s-a născut. În 2001, la 17 ani, actualul dinamovist a debutat în Liga I, promovat de Ilie Dumitrescu. "Avem nevoie de o minune ca să batem Galatasaray!" Adevărul: Îţi mai aminteşti cum ai fost remarcat de Sechelariu în urma unui interviu? Andrei Cristea: Da, asta era prin 2000! Tocmai mă calificasem cu naţionala de juniori la Campionatul European. Atunci am şi ajuns la FCM Bacău. Ţin minte că în sezonul ăla Cursaru a fost golgheterul României la seniori, iar eu la tineret! Eram pe val atunci. Ce ţi-a spus Sechelariu? Mi-a dat într-o zi telefon, să mă felicite şi să-mi ureze baftă! Nu-mi venea să cred că mă sună! Era primarul Bacăului. Sincer, mi-a îngheţat telefonul în mână când l-am auzit. Îi datorez multe şi lui, dar şi domnilor Ilie Dumitrescu şi Ţiţi Dumitriu, care m-au luat la echipa mare! Dumitrescu te-a lăudat şi acum... Mă bucur! El era idolul meu în copilărie. La antrenament îmi zicea că semăn cu el. Însemna mult pentru mine că omul care mă lăuda a marcat contra Argentinei şi a jucat la Mondiale. Vine meciul cu Galata. E presiune mare pe umerii tăi? Ca la orice meci. Nu simt nimic deosebit faţă de jocurile cu Iaşi, CFR sau Braşov. Oricum, trebuie să facem o minune ca să batem Galatasaray! Inedit despre Andrei Cristea -Tatăl lui este electrician, iar mama, vânzătoare la un magazin de panificaţie. -Idolii săi sunt Florin Răducioiu, Weah şi Şevcenko. -S-a înţeles mai bine cu antrenorii italieni decât cu cei români. A dat randamentul maxim cu Zenga (la Steaua), cu Bergodi (la Iaşi) şi cu Bonetti (la Dinamo). -Nu şi-a uitat antrenorii şi conducătorii de la Bacău, pe care îi sună măcar o dată pe lună. -Cei mai buni prieteni ai săi sunt Scarlatache şi Dolha. -Când juca la Poli Iaşi a împrumutat clubul cu 400 de milioane de lei vechi. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
24 Musafir(i)
24 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut