Ştiri Oţelul Galaţi
11-06-2009, 04:40 PM
Mesaj: #106
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Oţelul Galaţi
Munteanu spune că nu ia în calcul decât victoria în meciul cu FC Timişoara
Antrenorul grupării Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, joi, că deşi are numeroase probleme de lot înaintea meciului cu FC Timişoara, echipa sa nu are altă variantă decât victoria, care poate fi obţinută doar cu " încredere şi atitudine".
"Am foarte mulţi jucători accidentaţi, răciţi şi suspendaţi, dar şi aşa, am 30 de fotbalişti în lot şi nici nu mă gândesc că nu vom învinge Timişoara. Avem nevoie de încredere şi atitudine, altfel nu putem obţine victoria în acest meci. Le-am transmis asta şi jucătorilor, sper să înţeleagă", a spus Dorinel Munteanu la conferinţa de presă organizată înaintea meciului cu FC Timişoara, din etapa a 13-a. La rândul său, directorul general al formaţiei Oţelul Galaţi, Marius Stan, s-a referit la meciul cu FC Timişoara şi nu a uitat să-i răspundă finanţatorului bănăţenilor, care preconizase un meci facil pentru echipa sa: "Cred cu toată fiinţa mea că putem învinge Timişoara. Am auzit că domnul Marian Iancu anticipa un 3-1 pentru echipa sa; poate intră şi el pe teren şi dă trei goluri. Sincer, mizăm şi pe oboseala pe care timişorenii o vor acumula în Liga Europa. Oricum, în ultima perioadă mi se pare că echipa joacă, chiar dacă am pierdut cu 0-3 la Rapid". Oficialul gălăţenilor a comentat şi măsurile pe care conducerea LPF le-a luat împotriva răspândirii gripei porcine: "Nu înţeleg excesul de zel al lui Dumitru Dragomir, care ne-a dat măşti de protecţie împotriva gripei porcine atunci când am fost la sediul LPF. Cred că se exagerează cu această gripă porcină în fotbal, iar, mai nou, chiar se poate amâna un meci dacă trei fotbalişti dintr-o echipă se îmbolnăvesc. Ce facem acum, întrerupem şi campionatul? Şi noi avem doi jucători răciţi, Sârghi şi Giurgiu, dar asta nu înseamnă că periclităm în vreun fel meciul cu FC Timişoara". Altfel, Marius Stan nu a obiectat la iniţiativa lui Petre Grigoraş, Marian Dinu şi Dan Moţei (n.r. toţi trei foşti tehnicieni la Oţelul Galaţi), care au depus memorii pentru recuperare unor restanţe financiare: "Au dreptate şi am convenit să amânăm plăţile până la sfârşitul anului, pentru că nu avem bani. Sunt în jur de 50.000 de euro care trebuie achitaţi şi o să rezolvăm şi problema asta pentru toţi trei". Oţelul Galaţi va întâlni FC Timişoara, duminică, de la ora 14:00, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii I. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
18 Musafir(i)
18 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut