Ştiri Unirea Alba-Iulia
11-06-2009, 07:38 PM
Mesaj: #156
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
"Steaua de astăzi nu mai sperie pe nimeni"
Portarul Unirii Alba Iulia, Gabriel Rotaru, component al lotului stelist în 1998, consideră că echipa din Ghencea nu mai este la fel de puternică precum era în trecut, are destule slăbiciuni şi un program încărcat, iar formaţia pentru care evoluează în prezent poate câştiga puncte în meciul din etapa a 13-a.
"Nu e ceva special pentru mine, am mai jucat împotriva Stelei, dar abia aştept jocul. Steaua nu mai este echipa de speriat de altă dată, are destule slăbiciuni şi în plus acuză şi oboseala programului încărcat. Trebuie să luăm exemplul Gloriei Bistriţa, trupa lui Pădureanu reuşind două remize nesperate în deplasare cu Steaua şi Dinamo. De ce n-am reuşi şi noi să luăm puncte? În meciul cu CFR Cluj am avut multe de învăţat, să nu ne temem, dar mai ales să jucăm fotbal din primul minut, nu doar când suntem conduşi", a spus Rotaru. În sezonul 1998-99, Gabriel Rotaru a fost titular în dubla din turul al doilea al preliminariilor Ligii Campionilor dintre Steaua şi Panathinaikos Atena, grecii impunându-se după 2-2 la Bucureşti şi 6-3 la Atena. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
21 Musafir(i)
21 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut