Ştiri Cetatea Suceava
11-09-2009, 10:29 PM
Mesaj: #23
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Ioan Radu: "Este o înfrângere nedreaptă"
Sec. Fără cuvinte. Aşa s-a prezentat antrenorul Ioan Radu la conferinţa de presă de după îngrângerea cu FCM Bacău, scor 0-1. Mai mult, tehnicianul sucevean a impresionat asistenţa în momentul în care a spus că partida a fost una cu "mari virtuţi tehnice" la capătul căreia echipa sa a suferit o înfrângere nedreaptă.
Radu a făcut însă şi o previziune spunând că asemenea rezultate se vor mai vedea. "Este o înfrângere nedreaptă din punctul meu de vedere. A fost un meci cu mari virtuţi tehnice. Am dominat jocul, am pasat mai mult, am ajuns de mai multe ori în faţa porţii, dar aşa se întâmplă uneori în fotbal. E o înfrângere nedreaptă, dar nu e asta singura nedreptate din fotbal, pe care am văzut-o sau am trăit-o şi cu siguranţă nici ultima", a afirmat Ioan Radu, probabil impresionat de abilitatea cu care veteranul Dorel Bernard şi-a învins colegul dintre buturi. Antrenorul sucevenilor ştie una şi bună. Unde nu sunt bani e vai şi-amar. După jocul cu FCM Bacău, tehnicianul a reiterat această idee şi a propus o soluţie originală cu care a reuşit să cadă în derizoriu: "Trebuie făcut un comitet de spectatori care să alcătuiască echipa. Într-o etapă să o facă zece oameni de la tribuna I, în etapa următoare zece de la tribuna a II-a, că doar sunt banii lor în joc. Să vedem pe cine o să mai înjure atunci". Radu a rămas rece la huiduielile primite din tribună şi la cererea suporterilor de a-şi da demisia din funcţia de antrenor lăsând de înţeles că atât timp cât nu-i va cere primarul Ion Lungu să ia această decizie, nu are de gând să o facă pentru că singurul câştig ar fi pentru presă, care ar avea un subiect de câteva zile. "Nu e nicio problemă ca s-a strigat demisia din tribună. Credeţi că o să vina mai mulţi bani la echipă dacă o să demisionez eu? Demisia mea nu ar fi decât un subiect de presă pentru câteva zile şi nu cred că ar avea alte efecte. Contează şi părerea spectatorilor, dar în primul rând contează părerea celor care dau bani la echipă", a declarat Radu, care şi-a arătat slăbiciunile în materie de administraţie publică, uitând sau neştiind că primarul unei localităţi este ordonator de credite iar o echipă care-şi duce viaţa din bani publici trebuie să dea socoteală şi spectatorilor, aceştia fiind contribuabili la bugetul local, parte din acest buget fiind direcţionată spre activitatea fotbalistică. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi ![]() |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
8 Musafir(i)
8 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut