Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Preliminarii CM 2010
11-19-2009, 06:52 PM
Mesaj: #56
RE: Preliminarii CM 2010
"Mâna lui Dumnezeu" a calificat naţionala la CM 2010, scrie presa franceză

Presa franceză a ironizat, joi, prestaţia echipei naţionale în barajul cu Irlanda, deşi jucătorii au obţinut calificarea la CM din 2010, şi a notat că accederea la turneul final a venit după o greşeală gravă a arbitrului, care nu a sancţionat un henţ al lui Henry la faza golului lui Gallas.

"Mâna lui Dumnezeu", "Mâna salvării pentru francezi" sau "Henry dă o mână sacră de ajutor echipei naţionale" sunt câteva din titlurile din presa franceză, care a sancţionat jocul apatic al elevilor lui Raymond Domenech.

"Am fost salvaţi în mod miraculos de pe marginea prăpastiei de un gol pătat cu o mână, înscris în prelungiri", a titrat L'Equipe, care a continuat: "A fost un miracol că am supravieţuit atâta timp fără să jucăm nimic. A fost un miracol că am supravieţuit tuturor ocaziilor pe care le-au avut irlandezii în timpul celui mai aşteptat meci al echipei naţionale, care a fost şi cel mai ratat. Franţa are tot interesul să meargă cu capul plecat, după două ore de joc care ne-au făcut să ne dorim ca naţionala să fie la Campionatul Mondial, demn de 'giganţii' pe care i-a eliminat, România şi Irlanda. Albaştrii nu formează o mare echipă, poate nici măcar o echipă".

"Miraculos", a scris cotidianul Le Parisien, care notează despre Franţa că a fost "o formaţie apatică, incapabilă să construiască ceva care să semene măcar a fotbal şi să lege două pase consecutive". Le Figaro susţine că "fără să merite, albaştrii vor merge la Campionatul Mondial din Africa de Sud", în timp ce Le Monde titrează: "Albaştrii răsuflă uşuraţi, iar irlandezii sunt dezgustaţi", făcând referire la faza golului francez, marcat în urma unei faze în care Henry a atins balonul cu mâna.

Vicecampioana mondială, Franţa, a obţinut calificarea la turneul final din 2010, după ce a remizat, miercuri, pe teren propriu, cu Irlanda, scor 1-1, după prelungiri, în manşa secundă a barajului. Irlandezii au marcat prin Robbie Keane (32) şi au dus meciul în prelungiri. William Gallas a punctat în minutul 103 şi a adus calificarea pentru reprezentativa "Cocoşului Galic". În prima manşă a barajului, disputată, sâmbătă, la Dublin, fosta adversară a României din preliminariile CM 2010 a învins cu scorul de 1-0.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
Preliminarii CM 2010 - ballack - 08-08-2009, 09:39 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - ballack - 08-10-2009, 09:55 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Marius_Black - 08-10-2009, 10:26 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Daniel - 08-10-2009, 11:22 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - ballack - 08-12-2009, 08:18 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Daniel - 08-12-2009, 08:21 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - ballack - 08-12-2009, 10:40 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Daniel - 08-12-2009, 10:45 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - ballack - 08-12-2009, 11:00 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Marius_Black - 08-13-2009, 12:21 AM
RE: Preliminarii CM 2010 - Daniel - 08-13-2009, 01:07 AM
RE: Preliminarii CM 2010 - ballack - 08-13-2009, 12:23 AM
RE: Preliminarii CM 2010 - Marius_Black - 08-13-2009, 12:32 AM
RE: Preliminarii CM 2010 - ballack - 08-13-2009, 09:45 AM
RE: Preliminarii CM 2010 - Marius_Black - 08-13-2009, 02:35 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - ballack - 09-01-2009, 07:35 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-06-2009, 01:48 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-06-2009, 01:52 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-06-2009, 01:52 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-06-2009, 01:54 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-06-2009, 01:54 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-06-2009, 01:56 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-06-2009, 01:57 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-06-2009, 01:57 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-06-2009, 01:58 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-06-2009, 01:58 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - ballack - 09-06-2009, 11:08 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-08-2009, 01:35 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-10-2009, 09:14 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-10-2009, 09:15 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-10-2009, 09:17 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-10-2009, 09:18 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-10-2009, 09:20 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-10-2009, 09:22 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-24-2009, 08:29 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-25-2009, 02:37 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 09-25-2009, 04:55 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 10-19-2009, 04:50 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 10-19-2009, 04:51 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 10-22-2009, 03:46 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-14-2009, 11:27 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-14-2009, 11:34 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-14-2009, 11:34 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-14-2009, 11:35 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-16-2009, 09:30 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-16-2009, 09:30 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-18-2009, 04:05 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - soriyn1 - 11-19-2009, 04:00 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-19-2009, 05:39 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-19-2009, 05:47 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-19-2009, 05:53 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-19-2009, 05:55 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-19-2009, 05:56 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-19-2009, 05:56 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-19-2009, 05:57 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-19-2009 06:52 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-19-2009, 06:52 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-19-2009, 07:14 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-20-2009, 12:22 AM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-20-2009, 04:25 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-20-2009, 04:25 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-20-2009, 04:26 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-20-2009, 08:33 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-20-2009, 08:35 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-20-2009, 11:42 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-21-2009, 10:25 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-23-2009, 06:08 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-24-2009, 04:51 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-25-2009, 03:05 PM
RE: Preliminarii CM 2010 - Sebi Raducu - 11-25-2009, 04:22 PM

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
40 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut