Ştiri FCM UTA Arad
11-20-2009, 05:55 PM
Mesaj: #69
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FCM UTA Arad
"Sunt buni şi trebuie să fim mai pe fază decât ei"
Staff-ul tehnic al UTA-ei are destule informaţii despre adversarul de sâmbătă, CS Otopeni, pe care l-a urmărit sâmbăta trecută, în meciul cu Jiul Petroşani. Antrenorii utişti cred că Bătrâna Doamnă va avea parte de cel mai greu meci al sezonului pe teren propriu, considerând că CS Otopeni este una dintre favoritele la promovare.
"Meciul este nu greu, ci foarte greu. Ne ştim adversarul, avem informaţii despre el şi pot să spun că mă aştept la o replică puternică din partea lui", spune Ionuţ Popa. Deşi CS Otopeni a pierdut o întreagă echipă în pauza de vară, după ce-a retrogradat, directorul tehnic al Bătrânei Doamne crede că adversarul de sâmbătă dispune de un lot echilibrat şi experimentat. "Portarul Nae, fundaşii Ivan, Vătavu, Onuţ, mijlocaşii Pârvu, Caramarin, Constantinescu sau atacantul Kalle sunt jucători experimentaţi, ne vor face viaţa grea dacă nu suntem atenţi", declară Ionuţ Popa. În plus, directorul tehnic al UTA-ei susţine că deţine informaţii conform cărora bugetul pentru anul viitor al CS Otopeni depinde în mare măsură de rezultatul meciului cu UTA. "Vor fi extra-motivaţi, mai au de primit nişte bani, obiectivul se va decide în funcţie de rezultatul meciului de la Arad, deci au motive serioase să încerce să ne încurce, dar noi nu trebuie decât să fim mai pe fază decât ei", adaugă Ionuţ Popa. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut