Atacantul Henrik Larsson, 37 ani, a dezvăluit că a rămas surprins de convocarea sa în lotul Suediei pentru Euro 2008.
"În 2006, după eşecul şi penalty-ul ratat cu Germania, în optimile de finală ale CM, am fost cu adevărat decepţionat. M-am întors acasă în 2007 la Helsingborg pentru încă un sezon şi jumătate în faţa mea, dar fără nicio perspectivă. Nici nu mă gândeam că o să joc în elita fotbalului în 2008", a declarat Larsson pentru ziarul suedez Dagens Nyheter.
Larsson a debutat în 1993 la naţionala Suediei, pentru care a jucat 93 de meciuri şi a marcat 36 goluri.