Echipa antrenată de Sorin Cârţu a trecut, vineri, de CFR Cluj, scor 1-0, în primul meci al etapei a 6-a, rezultat în urma căruia gorjenii au urcat provizoriu pe primul loc în clasamentul Ligii I.
Pandurii Târgu-Jiu - CFR 1907 Cluj 1 - 0 (0-0)
A marcat: 1-0 Alexandru Păcurar (62p)
Pandurii Târgu-Jiu: Mingote - Popete, Martinovic, Chibulcutean, Cardoso - Nalaţi (Păcurar 46), Fl. Stângă, Murgan, Grecu (Ghindeanu 46) - Raskovic (Arieta 87), Stromajer.
Antrenor: Sorin Cârţu
CFR 1907 Cluj: Stăncioiu - Tony, G. Mureşan, Cadu, Panin - Dani (Didi 77) - Mara (Deac 65), Peralta, Culio, Dubarbier (Nei 65) - Y. Kone.
Antrenor: Antonio Conceicao
Cartonaşe galbene: Raskovic 64, Păcurar 79, Ghindeanu 89, Arieta 90+3, Popete 90+7 - G. Mureşan 37, Cadu 64, Tony 80, Peralta 90+2
Arbitri: Sebastian Colţescu - Octavian Şovre, Eduard Dumitrescu
Stadion: Municipal (Târgu-Jiu);
Spectatori: 6.000
Cum s-a marcat golul:
1-0, min. 62: Alexandru Păcurar a executat cu siguranţă o lovitură de la 11 metri obţinută de Stromajer.
Sorin Cârţu: "Am obţinut o victorie mare şi 3 puncte pe care speram să le luăm. Ne-am bătut mult şi am meritat pe deplin să ne impunem, mai ales după ce ocazii de gol am avut. În prima repriză am suferit, am avut o situaţie incredibilă ratată de Stromajer, dar poate nu meritam să marcăm, pentru că am fost dominaţi copios vreo 15 minute. Am învins o echipă foarte bună, care joacă constant bine. Ar fi fost nemeritat să pierdem. Nu mă interesează să suntem pe primul loc, contează doar că avem 12 pouncte".
Antonio Conceicao: "N-am reuşit să obţinem victoria, dar am făcut tot ce am putut. Am făcut tot ce a fost posibil şi când am vrut să schimb un jucător din echipă am şi luat gol şi nu am mai putut să fac mai mult. După ce am primit gol, a fost mai greu din cauza tragerilor de timp şi a faulturilor. Rezultatul nu este just, dar felicit Pandurii că a reuşit să câştige. Noi am jucat mai bine, dar din păcate nu am putut să câştigăm. Pandurii nu ne-a surprins, ştiam înainte cum joacă pentru că i-am urmărit pe DVD. A fost un joc foarte tensionat mai ales pe finalul partidei, din cauza faulturilor şi tragerilor de timp. Încercăm să câştigăm acum jocul care va urma, va fi un alt adversar, o altă istorie şi vom încerca să ne impunem".
Iuliu Mureşan: "Colţescu a scăpat jocul din mână. Din păcate el nu mai este cel care a fost în urmă cu câţiva ani... Pandurii au jucat la acest meci în stilul caracteristic. În stilul lui Cârţu şi s-au apărat foarte bine în toate liniile posibile în prima repriză. Noi am atacat şi am dominat, dar nu am dat gol. Inevitabilul s-a produs în repriza a doua când la acea fază probabil că a fost 11 metri şi am pierdut partida. E păcat, dar aşa e la fotbal. Jucătorilor mei le-aş reproşa lipsa de luciditate a atacanţilor, pentru că au ratat foarte mult dar n-au băgat mingea în poartă. Am avut ocazii clare, am dominat partida şi posesia a fost bună şi am avut mai multe ocazii, dar degeaba totul".
CFR Cluj a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize în minutul 28, atunci când după o combinaţie rapidă între Kone şi Dubarbier, ultimul a şutat puternic de la circa 10 metri, dar Mingote a respins în corner cu piciorul.
În minutul 44, Pandurii Târgu-Jiu a ratat o ocazie monumentală de a deschide scorul, atunci când Raskovic a centrat foarte bine pentru Stromajer în faţa porţii clujene, dar cel din urmă a trimis din 5 metri doar peste poartă.
În minutele de prelungire ale primei reprize CFR Cluj a beneficiat de o lovitură liberă din jumătatea adversă, dar pentru că mijlocaşul Culio a întârziat prea mult executarea acesteia, Colţescu a pus capăt jocului. Acest fapt i-a enervat pe ardeleni care i-au cerut socoteală centralului prin Kone, Panin, Tony sau Cadu, dar şi prin tehnicianul Antonio Conceicao.
În cel de-al treilea minut de prelungire al jocului s-a iscat un conflict între jucătorii celor două formaţii, după ce Peralta a lovit un adversar fără minge. Sebastian Colţescu a reuşit să calmeze spiritele destul de repede şi nu a acordat decât două cartonaşe galbene, câte unul pentru fiecare formaţie, cei avertizaţi fiind Peralta, respectiv Arieta.
Fundaşul dreapta al celor de la CFR Cluj a bâlbâit o minge în apropierea careului, în minutul 61 al jocului, Stromajer i-a luat faţa, a intrat în careu, iar jucătorul clujenilor a intervenit neglijent, l-a faultat, iar Sebastian Colţescu a dictat lovitură de la 11 metri. Aceasta a fost transformată fără emoţii de Alexandru Păcurar.
La partida de la Târgu-Jiu a asistat un singur suporter al clujenilor care, echipat cu un steag şi un fular, şi-a încurajat frenetic favoriţii. Acesta profita de momentele de linişte de pe stadionul Municipal şi striga numele formaţiei din Cluj, dar era repede acoperit de restul spectatorilor. Gazdele au luat măsuri de siguranţă speciale în cazul acestui suporter clujean, el fiind păzit de nu mai puţin de 11 oameni de ordine.
În primul "11" al clujenilor a apărut din nou africanul Yssouf Kone, care a revenit după o suspendare de două etape pe care a primit-o după derby-ul cu Steaua, scor 2-2, din etapa a 2-a a Ligii I. De asemenea, în formula de start a apărut din nou românul Eduard Stăncioiu, după o perioadă în care titular a fost portughezul Nuno Claro.
În urma acestui rezultat, Pandurii Târgu-Jiu a trecut pe primul loc în Liga I, cu 12 puncte, în timp ce CFR Cluj a rămas, cu 10 puncte, pe poziţia a 5-a, la egalitate cu Dinamo, FC Vaslui şi Unirea Urziceni.
În etapa următoare, cea cu numărul 7, CFR Cluj va juca pe teren proriu cu FC Braşov, în timp ce Pandurii Târgu-Jiu se va deplasa la Bucureşti pentru a evolua împotriva Stelei.