Formaţia Unirea Alba-Iulia a remizat, scor 1-1 (0-0), cu echipa NK Dragovljac, din liga a doua croată, într-un meci amical disputat, sâmbătă, în cadrul stagiului de pregătire din Antalya.
Golul formaţiei din Alba-Iulia a fost marcat de Sorin Rădoi, în minutul 88. NK Dragovljac a egalat la ultima fază a jocului, în urma unui penalti.
Tehnicianul Adrian Falub a folosit în întâlnirea cu croaţii următoarea formulă de echipă: C. Cernea - S. Rădoi, Poverlovici, De Sousa, Bucurică - I. Bălan, Dâlbea, N. Varga, C. Cristea - C. Selagea - Veljovici.
Din minutul 60, au mai intrat G. Rotaru, Lasc, Fl. Ilie, Vitinha, Giurgiu, Schuller, N. Stanciu, S. Mureşan şi F. Himcinschi).
"Au fost 8 grade Celsius, a plouat şi am avut parte de un vânt extrem de puternic, condiţiile atmosferice punându-şi amprenta asupra evoluţiei ambelor formaţii. Noi am dominat jocul din cap în coadă, am avut cel puţin şase oportunităţi clare de a marca, prin Dâlbea, C. Selagea (bară în minutul 80), Veljovic, Sousa, N. Varga sau juniorul S. Mureşan, dar cum nu am izbutit să înscriem am terminat partida la egalitate. Din păcate am avut şi patru jucători importanţi care nu au putut juca din cauza unor accidentări, şi aici mă refer la Fl. Dan, Ad. Olah, Enzo şi Vujadinovic", a declarat vicepreşedintele clubului Unirea Alba Iulia, Liviu Feneşan.
Oficialii gruparii din încearcă să-l transfere la Alba-Iulia pe mijlocaşul de bandă dreaptă Ramon Nunez (24 ani), internaţional al statului Honduras, după cum nici "pistele" numite Jovanovici, Nei, Ruiz şi mai nou dinamoviştii L. Ganea şi G. Păun nu au fost abandonate.