Echipa Oţelul Galaţi a terminat la egalitate, miercuri, scor 1-1 (0-1), cu formaţia FC Trenkwalder Admira, din liga a doua austriacă, într-un meci de pregătire din cadrul cantonamentului din Antalya, informează site-ul oficial al grupării moldave.
Austriecii au deschis scorul în minutul 41, gălăţenii reuşind egalarea prin Nikolici, în minutul 50.
Antrenorul Dorinel Munteanu a folosit următoarea formulă de echipă: Baotici - Cârjă, Stoica, Sipovici, Siminici - Viglianti, Avram (Golocevaci '46) - Buş, Negoescu, S. Ilie (Ochiroşii '46) - Nikolici.