Partida amicală pe care formaţia FC Timişoara o disputa cu Tavria Simferopol, în cantonamentul din Antalya, a fost întreruptă în minutul 60, la scorul de 0-0, din cauza instalaţiei de nocturnă, care s-a defectat de trei ori, în urma ploii abundente.
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a început partida cu următoarea formaţie: Pantilimon - Mera, Nibombe, Brezinsky, Chiţu - Curtean, Dede, Kozak, Mejia - Chiacu, Vazquez, informează site-ul oficial al grupării bănăţene.
După numai 7 minute de joc, angolezul Dede a ieşit de pe teren, după ce a resimţit dureri la piciorul drept, fiind înlocuit de Fuchs. Jucătorul african a declarat, pentru site-ul oficial al echipei sale, că nu este vorba de o întindere, ci că a simţit dureri la piciorul drept şi nu a vrut să forţeze.
La începutul reprizei secunde, la scorul de 0-0, nocturna a cedat din cauza ploii torenţiale din Antalya şi s-a întrerupt de trei ori. După ultima întrerupere, cele două formaţii au decis să nu mai continue partida.
Următorul amical pe care FC Timişoara în va disputa în cantonamentul din Antalya va avea loc joi, de la ora 15:00, împotriva formaţiei Vojvodina Novi Sad.