Echipa Universitatea Craiova a învins, duminică, la Drobeta Turnu-Severin, formaţia Politehnica Iaşi, scor 2-1 (0-0), într-un meci din cadrul etapei a 23-a a Ligii I.
Pentru gazde au marcat Iliev '63 şi Prepeliţă '89, iar oaspeţii au punctat prin Straton '85.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Iliev a deschis scorul, în minutul 63, cu o lovitură de cap, din plonjon, de la 5 metri, după un corner executat de Mihai Costea, de pe partea dreaptă.
1-1: Straton a egalat în minutul 85, când Trică a faultat, Ignatov a executat lovitura liberă centrând în careu, de unde fundaşul formaţiei moldave, nemarcat, l-a învins pe Lung cu o lovitură de cap.
2-1: Cu un minut înaintea expirării timpului regulamentar de joc, Brăneţ a ieşit greşit la o centrare venită de pe partea stângă a ofensivei craiovene, iar Prepeliţă a trimis mingea în poartă, tot cu o lovitură de cap.
În minutul 43, Florin Costea a părăsit terenul, accidentat, după ce a suferit o entorsă la genunchiul stâng, în urma unui atac al portarului Brăneţ, în careul ieşenilor.
În minutul 48, Străuţ s-a accidentat la un duel cu Piţurcă, a părăsit gazonul şi a fost transportat la spital.
Universitatea Craiova - Politehnica Iaşi 2-1 (0-0)
Au marcat: 1-0 Valentin Iliev 63, 1-1 Bogdan Straton 85, 2-1 Andrei Prepeliţă 89
Universitatea Craiova: Lung - Bărboianu, Găman, Iliev, Bălace - Gângioveanu (Barbu '69) Prepeliţă, Dilevski, Fl. Costea (Piţurcă '45+1) - Dina (Trică '79), M. Costea. Antrenor: Mark Wotte.
Politehnica Iaşi: Brăneţ - Străuţ (Straton '50), Cuciula (Ignatov '77), Mihajlov, Costache - Miclea, Bârlădeanu, 5. Onicaş, Cr. Constantin (Bujor '53) - V. Negru, 17. Diarrassouba. Antrenor: Marian Dinu.
Antrenorul principal al oaspeţilor, Petre Grigoraş, nu a făcut deplasarea la Drobeta Turnu-Severin.
Cartonaşe galbene: Piţurcă '55 - Bârlădeanu '75, Straton '85.
Arbitri: Alexandru Deaconu (central) - Cristian Nica, Zoltan Szekely (asistenţi) - Mugurel Vădan (rezervă).
Observatori: Alexandru Boc, Stan Prodan.
La meci au asistat aproximativ 13.000 de spectatori.
Statistică: Iliev este la primul gol în Liga 1 şi primul străin care marchează în acest retur pentru Universitatea Craiova, şi al treilea în acest sezon (după Baird şi Woobay). Ultima dată când a marcat un străin pentru U Craiova, a fost pe 31 octombrie 2009, când Woobay marca pentru 2-2 în minutul 69, într-un meci Unirea Urziceni - U Craiova, terminat 3-2, după un gol în minutul 93 al lui Frunză.
Tot la primul gol este Bogdan Straton, al cărui de but a fost acum 2 ani cu Unirea Urziceni. Andrei Prepeliţă a marcat al treilea gol în actuala ediţie de campionat. De asemenea golul lui Prepeliţă este al 260-lea gol marcat în a doua repriză în acest sezon.
Mark Wotte: "Sîntem bucuroşi că am învins după o săptămână foarte dificilă. Jucătorii au făcut cel mai bun meci al începutul de retur, chiar dacă au avut o presiune enormă deasupra lor. Am jucat bine, am marcat două goluri. Mă bucur că echipa a avut caracter, chiar dacă am fost egalaţi înainte de final. Pe viitor trebuie să fim mult mai eficienţi pentru că nu vom mai avea atâtea şanse de a marca. Despre Florin îmi pare rău, suntem alături, dar abia de mâine încolo vom afla cu exactitate ce are"
Andrei Prepeliţă: "Dedic golul şi victoria lui Florin Costea. Până la finalul meciului, noi nu am ştiut ce are. Suntem cu toţii alături de el. O victorie importantă, venită într-un moment important pentru noi. Trebuie să strângem rândurile şi să facem tot ce depinde de noi să nu avem emoţii cu retrogradarea"
Adrian Mititelu: "
Costea are 60 de goluri în ultimii trei ani, a fost golgeterul România şi domnul Răzvan Lucescu a spus că nu contează că marchează atît de des. Este important să fie rezultate la echipa naţională, nu mai contează cine joacă. Costea are o entorsă destul de gravă. Se pare că şansele să mai joace în acest sezon sînt mici. Va merge să facă un RMN. S-a făcut de rîs Deaconu, caracterul lui îl trădează, probabil că nu îi convine rezultatul final, poate vroia altul. Oricum, e nenorocire ce e la noi, în zona retrogradării"
Ion Crăciunescu: "La Costea este eliminare şi 11 metri indiscutabuil pentru că Brăneţ întîi îi atinge piciorul şi apoi mingea. Probabil Deaconu a fost derutat de faptul că portarul a lovit şi balonul. Probabil că în acest an calendaristic nu îl vom mai vedea pe Costea pe gazon, mai mult ca sigur e vorba de ligamente. Se vede după cum i se îndoaie genunchiul. M-a surprins felul în care a primit golul Craiova. Iaşiul avea om liber pe zona centrală".