Formaţia Unirea Alba Iulia a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 2-1 (2-1), meciul disputat, pe teren propriu, în faţa echipei Astra Ploieşti, în etapa a 24-a a Ligii I.
Golurile gazdelor au fost marcate de Dîlbea '17 şi De Sousa '39, în timp ce reuşita oaspeţilor a fost semnată de Takayuki '29.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: În minutul 17, Dîlbea a trimis un şut puternic de la 30 metri în vinclul stânga al porţii oaspeţilor apărate de Miron.
1-1: În minutul 29, Dîlbea a pasat greşit şi mingea a fost interceptată, la 30 de metri de poarta gazdelor, de Takayuki, care a scăpat singur cu portarul Rotaru şi a înscris cu un şut din interiorul careului.
2-1: În minutul 39, o centrare de pe partea dreaptă a lui Jovanovici a fost reluată cu capul în poarta oaspeţilor de la zece metri de De Sousa.
În minutul 90+4, Unirea Alba Iulia a obţinut o lovitură de la 11 metri, după un fault în careu a lui Arias asupra lui Bruno, care a fost executat prost pe centrul porţii de Dîlbea, iar portarul oaspeţilor Miron a respins.
Unirea Alba Iulia: Rotaru - I. Bălan, De Sousa, Vujadinovici, Bucurică - Olah, Dîlbea (Cap), Fl. Dan (Selagea '63) - Bruno, Veljovici (Vitinha '84), Jovanovici (Bălţoi '70). Antrenor: Blaz Sliskovici.
Astra Ploieşti: Miron - Arias, Oprsal, Mendez, V. Sandu - Strătilă (Gussev '78), Paulinho, Takayuki, V. Gheorghe (Vadrariu '84) - D. Silva (Carando '61), L. Ganea. Antrenor: Nicolo Napoli.
Catonaşe galbene: Fl. Dan '20, Jovanovici '48, Bălan '51, Selagea '85, Bucurică '87, Olah '90+3, Dîlbea '90+4/ Gussev '89, Arias '90+3,
Finanţatorul clubului Astra, Ioan Niculae, a venit la Alba Iulia cu o jumătate de oră înainte de începutul partidei cu un elicopter privat care a aterizat pe terenul doi al bazei sportive din localitate.
La meci au asistat aproximativ 2.000 de spectatori, printre aceştia s-au aflat şi componentele echipei de baschet feminin CSU Alba Iulia.
Statistică: Unirea Alba-Iulia a obţinut prima victorie din retur şi prima din anul 2010. Răzvan Dâlbea a ajuns la cota de trei goluri marcate în acest sezon, toate pe teren propriu. De Souza a marcat primul gol în acest sezon. Sliskovici a obţin prima victorie de când a fost instalat pe banca ardelenilor.
Astra Ploieşti a ajuns la 10 înfrângeri în acest sezon. Takayuki Seto a ajuns la cota de două goluri marcate în acest sezon, toate în meciuri din deplasare, pierdute ambele cu Oţelul, respectiv Unirea. Napoli a ajuns la 21 de meciuri ca antrenor la Astra, 79 în Liga 1.
Nicolo Napoli: "A fost o partidă foarte slabă din partea noastră, am întâlnit o echipă aflată pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte salvarea de la retrogradare, o formaţie care a făcut totul pentru a se impune astăzi şi per ansamblu cred că victoria este meritată, iar rezultatul este cel corect. Este adevărat că la pauză patronul Ioan Niculae a fost în vestiarul nostru, dar doar pentru a-i încuraja pe băieţi. Dacă mâine ar trebui să mai alcătuiesc o dată echipa, cu siguranţă că aş face-o fără a apela la cel puţin 6 sau 7 dintre jucătorii pe care i-am utilizat astăzi"
Blas Sliskovici: "Le mulţumesc fotbaliştilor mei că au jucat cu sufletul. Am meritat să învingem, aveam mare nevoie de victoria asta extrem de importantă pentru moralul fotbaliştilor mei. Sunt trei puncte esenţiale care reprezintă un mic pas pentru îndeplinirea obiectivului. Sunt fericit, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să pregătim în linişte meciul de la Vaslui şi de ce nu, să câştigăm acolo"
Andre de Sousa: "Eu zic că mai avem şanse să ne salvăm de la retrogradare. Este un gol nefericit pentru mine, glumesc când spun asta deoarece la faza cu pricina mi-am spart nasul. Îi dedic golul lui Dumnezeu, care m-a ajutat să revin după o perioadă grea, dar şi soţiei mele şi fetiţei mele, care au fost prezente la meci"