Echipa CFR Cluj a învins, sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Gloria Bistriţa, scor 1-0 (1-0), în ultimul meci al etapei a 25-a a Ligii I.
Golul a fost marcat de Yssouf Kone, în minutul 40, din interiorul careului mare, după o pasă primită de la Bud.
CFR 1907 Cluj - Gloria Bistriţa 1 - 0 (1-0)
A marcat: 1-0 Yssouf Kone (40)
CFR Cluj: Nuno Claro - Panin, Cadu, Piccolo, Veloso - Bottone, G. Mureşan, N. Dică (Edimar '90) - Peralta (Dani '63) - Y. Kone (Deac '43), Bud. Antrenor: Andrea Mandorlini.
Gloria Bistriţa: Albuţ - C. Petre (V. Năstase '86), Frăsinescu, Ciucă, D. Matei - A. Mureşan - Homei, Coroian (Tavares '46), Băjenaru (Keita '64) - Hora, Moraes. Antrenor: Marius Şumudică.
Cartonaşe galbene: Veloso '21, Nuno Claro '85, Dani '88 - Hora '7, D. Matei '77, Tavares '90+2.
Arbitri: Mugurel Drăgănescu (central) - Sebastian Gheorghe, Vasile Marinescu (asistenţi) - Teodora Albon (rezervă).
Observatori: Nicolae Grigorescu, Cornel Cacoveanu.
Supervizor: Ioan Igna.
La meci au asistat aproximativ 4.000 de spectatori, printre care şi premierul României, Emil Boc.
Andrea Mandorlini: "Rezultatul este mai important şi sunt mulţumit de joc, am avut 7-8 ocazii mari . Bistriţa nu m-a surprins cu nimic, au un joc liniştit şi calm, dar a jucat diferit faţă de alte meciuri. Kone nu ştiu exact ce a păţit, o să aflăm zilele următoare".
Iuliu Mureşan: "Le-am spus băieţilor că cel mai important e să ne ajutăm între noi, să nu ne uităm ce fac alte echipe. Mi-a plăcut echipa că a avut dăruire, jucăm italieneşte şi îmi place. Dacă vom câştiga tot cu 1-0, va fi foarte bine. Probabil Kone are o întindere".
Marius Şumudică: "A fost un meci de uzură, o echipă cu un obiectiv total diferit de al nostru . Dacă Moraes deschidea scorul la acea bară, altfel se juca şi altul era rezultatul. Cred că am jucat un fotbal bun, nu am venit să mă bag cu fundul în poartă, iar la fel vom juca şi în meciul următor, miercuri vom muri pe teren cu Steaua. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Hora, dar e ciudat că a primit galben după cinci minute şi l-am pierdut pentru Steaua. Nu ştiu dacă o să-l pot păstra pe Moraes, ştiu că a avut o ofertă dfin Rusia. Mă aşteptam ca CFR să ne bată la 2-3 goluri diferenţă, însă nu s-a văzut nicio diferenţă între noi, am luat un gol nefericit. CFR nu pare a fi o echipă".