Formaţia Politehnica Iaşi a pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei Unirea Urziceni, cu scorul de 1-2 (1-0), în etapa a 34-a a Ligii 1 şi a retrogradat după şase sezoane. Golurile au fost marcate de Diarassouba Balde '7, pentru gazde, respectiv Onofraş '62 şi Rusescu '82, pentru formaţia oaspete.
Pentru a conta pe ajutorul altor echipe în tentativa de evitare a retrogradării, Poli trebuia să se ajute ieri singură şi să stopeze seria incredibilă de 13 meciuri fără victorie. Bazându-se pe faptul că Urziceniul avea sacii în căruţă, prin acontarea locului 2, ieşenii au afişat un tonus optimist înainte de meci. Încrederea moldovenilor în forţele proprii a generat un start reuşit, Lamine deschizînd scorul repede. Unirea a replicat în partea doua a primului act, însă Bilaşco (22 şi 24), Rusescu (26) şi Semedo (32) au trecut pe lîngă egalare. Aceasta avea să apară în minutul 62, cînd Onofraş a îmbrăcat haina lui Brutus şi a răpus echipa oraşului său. Fotbalistul care stă în Iaşi şi-a desăvîrşit opera în minutul 83, cînd l-a angajat pe Semedo, centrarea acestuia fiind reluată în plasă de Rusescu şi Iaşiul ajunge la matineu după şase sezoane în prima Ligă.
Mihai Stoica, preşedintele clubului Unirea Urziceni, nu a asistat la partida de ieri. Motivul? Stoica a fost plecat la finala Ligii Campionilor, dintre Inter şi Bayern, de la Madrid. MM este un cunoscut fan al interiştilor şi al lui Jose Mourinho, iar aseară a ţinut să-i facă galerie şi căpitanului "naţionalei", Cristi Chivu.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Diarassouba a preluat balonul în faţa lui Maftei, a şutat pe sub portar şi a înscris
1-1: Onofraş a dejucat pasul la ofsaid a fundaşilor ieşeni şi a "ciupit" balonul în faţa lui Brăneţ, restabilind egalitatea.
1-2: Semedo a întors balonul în mijlocul careului, în urma unei incursiuni pe partea dreaptă, şi Rusescu a reluat imparabil, de la aproximativ 13 metri, în plasa porţii lui Brăneţ.
Politehnica Iaşi - Unirea Urziceni 1 - 2 (1-0)
Au marcat: 1-0 Lamine Diarrasouba (7), 1-1 Marius Onofraş (62), 1-2 Raul Rusescu (82)
Politehnica Iaşi: Brăneţ - Buta, Nogo L. Munteanu, Ad. Ilie - N. Viveiros (Bâlbă '69), Bersnjak, V. Negru, Cr. Constantin - Bujor (Buhuşi '72), Diarrassouba (Cr. Bratu '79).
Antrenor: Dumitru Dumitriu.
Unirea Urziceni: C. Grigore - Bordeanu, Galamaz, Maftei, Brandan - Paraschiv (Todoran '78), Pădureţu - Semedo, L. Marinescu (Onofraş '19), Rusescu (E. Nicu '87) - Bilaşco.
Antrenor: Roni Levi.
Cartonaşe galbene: Ad. Ilie '65, V. Negru '65.
Arbitri: Marius Avram (
central) - Mircea Orbulet, Ioan Onicaş (
asistenţi) - Cristian Sava (
rezervă).
Observatori: Ioan Mărginean, Nicolae Rainea.
La partidă au asistat aproximativ 1.500 de spectatori.
Dumitru Dumitriu: "
Sunt mâhnit că am venit la Iaşi convins că vom reuşi să ne salvăm. Sunt foarte trist că nu am reuşit acest lucru şi în aceste momente mă simt învins. Am condus acest joc timp de 60 de minute şi poate dacă am fi jucat aşa şi celelalte meciuri făceam de mult 40 de puncte. Vreau să le cer scuze celor care m-au adus la Iaşi, publicului, pentru că nu am reuşit să salvez echipa de la retrogradare. În zilele următoare voi discuta cu cei din conducere şi voi vedea ce se va hotărî în privinţa mea. Mă aşteptam să piardă Oţelul, pentru că atunci când spui de prea multe ori că eşti de neînduplecat atunci pierzi. Craiova a spus despre noi că vom bate pe Braşov şi pe Bistriţa şi ştiţi foarte bine ce s-a întâmplat. Eu nu am zis nimic de victoria lor la Vaslui şi nici nu am să spun ceva despre cea de astăzi".
Vasile Simionaş: "
Eu cred că această retrogradare este cauzată de greşelile făcute între tur şi retur. S-a încercat atunci o întinerire a echipei şi s-a renunţat la nu mai puţin de 10 jucători. Un număr foarte mare de jucători cu experienţă, după părerea mea. În plus, Grigoraş, care nu cred că s-a adaptat la Iaşi, nu le-a permis acelor jucători să se antreneze nici măcar cu echipa a doua. O altă cauză a acestei retrogradări cred că este legată de pregătirea mentală a jucătorilor noştri, care au pierdut multe puncte pe finaluri de meci. Lui Dumitriu nu cred că i se poate reproşa ceva profesional, chiar dacă nu a reuşit să câştige niciun meci în ultimele şase etape. Noi nu trebuia să ajungem să sperăm într-o salvare de la retrogradare în ultima etapă. Mai mult, durerea noastră s-ar putea să fie cu atât mai mare dacă locul XV va rămâne în Liga I. Oricum, trebuie să făcută o reevaluare a contractelor jucătorilor. Trebuie de văzut ce jucători vor să plece şi la care se va renunţa. Pe urmă trebuie stabilit un obiectiv şi un buget pentru sezonul viitor şi cu ce echipă tehnică va fi abordat obiectivul stabilit. Eu rămân optimist şi cred că Iaşul are puterea să revină sezonul viitor în Liga I".
Marius Onofraş: "
Iaşiul este casa mea, aici m-am născut, aici voi reveni, însă astăzi mi-am făcut datoria. Într-un fel, le înţeleg frustrarea suporterilor".
Roni Levi: "
Vreau să spun în primul rând că îmi pare ră că Iaşiul a retrogradat. Sper ca sezonul viitor să fie mai bun pentru ei şi să revină în prima ligă. Noi am venit aici să jucăm şi mă bucur că băieţii au fost serioşi până la capăt şi au câştigat acest meci. Mă aşteptam la un început de joc mai relaxat, pentru că noi ne asigurase locul doi încă de etapa trecută. Îi înţeleg pe jucători pentru că a fost un sezon foarte greu, însă, pentru mine, este important că am revenit pe final şi au câştigat această partidă".