Formaţia Pandurii Târgu-Jiu a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Internaţional Curtea-de-Argeş, într-un meci amical.
Antrenorul echipei gazdă, Marius Baciu, a trimis pe teren în prima parte a meciului următorii jucători: Mingote, Popete, Rusu, Chibulcutean, Cardoso, Cl. Ionescu, Orac, Sancira, Fertea, Nalaţi, Stromajer.
După pauză tehnicianul a schimbat aproape întreaga echipă, trimiţând pe teren pe Lazar, Tătaru, Rada, Pleaşcă, Tilincă, Găman, Voinea, Militaru, Vranjes şi Grecu.
De cealaltă parte, antrenorul Ionuţ Badea a început partida în următoarea formulă: Popa, Matei, Chiricheş, Viera, Frăsineanu, Băcilă, Pintilii, Nasser, Lazăr, Antohi, Apostu. După pauză au mai jucat: Mutu, Iordache, Vlad, Ciucur, Florin Popa şi Baiano.
În urma acestei partide se va definitiva lotul formaţiei Pandurii, urmând să fie cooptaţi în echipă o mare parte dintre jucătorii formaţiei din Curtea-de-Argeş.
La meci au asistat în jur de 1.000 de spectatori, care au aplaudat la final echipa din Curtea-de-Argeş şi pe antrenorul Ionuţ Badea. Tehnicianul formaţiei Internaţional va prelua de astăzi, echipa din Târgu-Jiu, urmând să decidă pe parcursul zilei care va fi lotul cu care va aborda noul sezon. Tot astăzi, conducerea clubului Pandurii va decide ce se va întâmpla cu antrenorul Marius Baciu.
Echipa Pandurii Târgu-Jiu, retrogradată la sfârşitul sezonului trecut, va evolua în noul sezon în Liga I în locul formaţiei Internaţional Curtea-de-Argeş, care s-a retras din cauza unor probleme financiare. La finalul sezonului trecut, echipa Pandurii Târgu-Jiu a ocupat locul 15 în clasament, retrogradând în Liga a II-a, iar Internaţional Curtea-de-Argeş s-a situat pe poziţia a 14-a, care asigura prezenţa în prima ligă şi în campionatul următor.