Victoria Brăneşti a fost învinsă pe teren propriu, scor 3-2, de formaţia Gaz Metan Mediaş.
Victoria Brăneşti a marcat prin Olariu '39 (penalti) şi Oprea '90+1, iar medieşenii au punctat prin Eric de Oliveira '22 (penalti), '75 şi Zaharia '28.
Cum s-au marcat golurile:
0-1: În minutul 22, oaspeţii au deschis scorul prin Eric de Oliveira, care a transformat un penalti acordat pentru henţ în careu.
0-2: Scorul a devenit 0-2 în minutul 28; Radu Zaharia a înscris din marginea careului mic, după o centrare venită de pe partea dreaptă, din lovitura liberă executată de Eric de Oliveira.
1-2: Cu şase minute înainte de pauză, Olariu a înscris pentru Victoria Brăneşti, din penaltiul acordat pentru un fault comis în careu de portarul Buchta.
1-3: Eric de Oliveira a marcat din nou, în minutul 75, când a primit o pasă, în careu, de la Muntean, a preluat pe piept şi a şutat puternic, cu piciorul stâng, din vole.
2-3: Oprea a reuşit ultimul gol al meciului, în minutul '90+1. Zaharia l-a scos din ofsaid, iar atacantul Victoriei Brăneşti l-a driblat pe portarul Buchta şi a trimis mingea în poartă.
Victoria Brăneşti - Gaz Metan Mediaş 2 - 3 (1-2)
Au marcat: 0-1 Eric de Oliveira (22p), 0-2 Radu Zaharia (28), 1-2 Vasile Olariu (39p), 1-3 Eric de Oliveira (75), 2-3 Bogdan Oprea (90+1)
Victoria Brăneşti: 22. Cernea - 2. Maghici (11. Simion '60), 5. Bar, 6.Velicu, 16. Nicola - 8. Popa, 21. A. Chiriţă, 17. Olariu, 4. Nicoară (19. Zuluf '80) - 9. Coman (29. Prodan '68), 10. Oprea.
Antrenor: Ilie Stan.
Gaz Metan Mediaş: 30. Buchta - 16. R. Zaharia, 19. Fl. Lazăr, 13. Khubutia, 88. Pârvulescu - 21. Todea, 7. Kubala (80. Miclea '67), 15. Hoban, 27. Eric de Oliveira (3. Trtovaci '83), 5. Muntean - 2. Aganovici (9. Liţu '80).
Antrenor: Cristian Pustai.
Cartonaşe galbene: Cernea '20 - Todea '23, Khubutia '33, Buchta '37.
Arbitri: Robert Dumitru (
central) - Cătălin Savu, Valentin Avram (
asistenţi) - Georgian Ionescu (
rezervă).
La meci au asistat circa 5.000 spectatori, dintre care aproximativ 200 de suporteri sosiţi de la Brăneşti.
Ilie Stan: "
Îmi pare rău că am pierdut la debutul în Liga I. Cred că un rezultat de egalitate era mai echitabil. Din punctul meu de vedere, momentul psihologic al jocului a fost ratarea lui Coman, care, dacă ar fi marcat, ar fi făcut 2-2 şi orice s-ar fi putut întâmpla până la final. Nu am ce să reproşez jucătorilor mei. Diferenţa au făcut-o fazele fixe. Din păcate, astăzi ne-au lipsit încrederea şi personalitatea, fără de care nimeni nu poate câştiga. Poate a fost un dezavantaj pentru noi faptul că am jucat departe de casă. Asta e situaţia şi nu avem cum s-o schimbăm".
Cristian Pustai: "
A fost un meci greu. Ştiam că vom întâlni o nou promovată care îşi dorea să înceapă bine, cu un public 'cald' în spate. A fost un joc spectaculos, s-a jucat de la egal la egal, pe contre, cu cinci goluri, două penaltiuri şi multe ocazii de ambele părţi. Mă bucur că am reuşit să începem cu o victorie, s-a văzut că am fost echipa mai matură şi am transformat acest avantaj pe teren".