Formaţia Dinamo Bucureşti a învins, duminică, pe teren propriu, echipa Sportul Studenţesc, scor 5-3 (2-0), într-un meci contând pentru etapa a II-a a Ligii I. Pentru gazde au marcat Garat '14, N'Doye '19 (penalti), Torje '49, Ganea '69 şi Adrian Cristea '90, iar oaspeţii au punctat prin Curelea '53, Bălan '56 şi Varga '71.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Garat a marcat, în minutul 14, cu capul, de la aproximativ 11 metri, la o lovitură liberă executată de pe partea dreaptă de Cătălin Munteanu.
2-0: În minutul 19, N'Doye a transformat un penalti acordat pentru un fault comis în careu de Popescu la Torje.
3-0: Torje a înscris în minutul 49, când a scăpat singur pe partea dreaptă, a trecut uşor de portarul Popescu, ieşit la 30 de metri, şi a trimis mingea în poarta goală.
3-1: Sportul Studenţesc a înscris primul său gol din acest campionat în minutul 53: Varga a centrat de pe partea stângă, Curcă a ratat intercepţia, iar Curelea a trimis mingea în poarta goală.
3-2: Trei minute mai târziu, oaspeţii au punctat din nou. Nicola a centrat înapoi, de pe partea stângă, iar Bălan a şutat cu piciorul stâng.
4-2: Dinamo a mai marcat în minutul 69, când Helder a centrat de pe partea dreaptă, mingea a ajuns la Ganea, care, rămas singur la 6 metri, a şutat în poartă.
4-3: Două minute mai târziu, Varga a trecut de Scarlatache în careul mare şi l-a invins pe Curcă, reuşind al treilea gol al formaţiei sale.
5-3: Ultimul gol al partidei a fost reuşit de Dinamo, prin Adrian Cristea, care a şutat puternic din careu, după o minge deviată greşit de apărarea oaspeţilor.
Dinamo Bucureşti - Sportul Studenţesc Bucureşti 5 - 3 (2-0)
Au marcat: 1-0 Juan Pablo Garat (14), 2-0 Ousmane N'Doye (19p), 3-0 Gabriel Torje (49), 3-1 Costin Curelea (53), 3-2 Tiberiu Bălan (56), 4-2 Liviu Ganea (69), 4-3 Dacian Varga (71), 5-3 Adrian Cristea (90)
Dinamo Bucureşti: 1. Curcă - 25. Scarlatache (20. Ad. Cristea '74), 30. Garat, 4. Moţi (16. Helder '57), 3. Pulhac - 22. Torje, 26. Mărgăritescu (5. Kone '62), 29. N'Doye, 7. Munteanu - 19. Ganea, 17. An. Cristea.
Antrenor: Ioan Andone.
Sportul Studenţesc: 1. Popescu - 29. Farmache, 24. Patriche, 13. Ghinga, 4. Cazan (15. Ciupe '32) - 30. Irimia, 22. Postolache - 28. Bălan, 10. Ferfelea (21. Nicola '55), 20. Varga (8. Nae '79) - 9. Curelea.
Antrenor: Tibor Selymes.
Cartonaşe galbene: Munteanu '42, Kone '76, Helder '77, Ad. Cristea '90 - Cazan '13, Patriche '81, Nae '83.
Arbitri: Robert Dumitru (
central) - Aurel Oniţă, Dorin Mudura (
asistenţi) - Andrei Chivulete (
rezervă).
Observatori: Valeriu Ioniţă, Claudiu Popa.
Supervizor: Vasile Avram.
La meci au asistat aproximativ 5.000 de spectatori, printre care 30 de suporteri ai formaţiei oaspete.
Ioan Andone: "
A fost un meci nebun, spectaculos pentru suporteri, dar pe mine mă îngrijorează foarte mult forma slabă pe care o avem în faza de apărare. Jocul nostru e prea larg, nu strângem, nu-mi place deloc. Dăm dovadă de nesiguranţă, şi asta mă îngrijorează. Eu îi cunoşteam foarte bine pe cei de la Sportul şi i-am avertizat pe jucătorii mei că ştiu să se monteze la derbiuri şi pot marca pe orice stadion din ţară, mai ales când întâlnesc o apărare visătoare. Adrian Cristea suferă de o miozită de efort şi nu aveam de gând să-l folosesc, dar a trebuit să-l bag, pentru a nu avea un rezultat negativ. Facem prea multe greşeli pentru o echipă mare. Acum e linişte la Dinamo şi o să vedeţi că va dura. O să mai primim jucători, pentru că avem nevoie, ştim unde trebuie să ne întărim. Torje nu va pleca. Vedeţi pe cineva care să dea trei milioane de euro pe el?".
Liviu Ganea: "
Nu ne-a fost frică de Sportul Studenţesc, dar nu am ştiut ce se întâmplă, când scorul a devenit 3-2. Trebuie să avem grijă la Split, suntem favoriţi după rezultatul de 3-1 din tur, dar nu mai trebuie să facem greşelile de azi".
Cristian Pulhac: "
Şi noi suntem supăraţi că am primit atâtea goluri, probabil că a fost şi din cauza oboselii după meciurile trecute. În cupele europene va fi altfel, sperăm să ne calificăm, nu suntem favoriţi la Split, vom vedea ce se va întâmpla".
George Curcă: "
E ceva ciudat în meciurile cu Sportul Studenţesc, dar e frumos pentru suporteri că am câştigat. Ne întrebăm însă de ce nu jucăm bine în apărare, sper să ne revenim până joi, la returul cu Hajduk, pentru că trebuie să ne calificăm. Atacul merge bine, cu siguranţă vom avea jucători de atac la echipa naţională".
Tibor Selymes: "
Am venit din liga a doua şi avem nevoie de experienţă. Nu ne e frică de retrogradare. Ne trebuie un rezultat pozitiv pentru a căpăta încredere. Avem nevoie de o victorie, iar apoi va fi greu să ne mai oprească cineva. Pe stadionul Dinamo, să dai trei goluri, să ai încă cinci ocazii şi să primeşti cinci goluri din şase ocazii, e greu să câştigi. În prima repriză am avut foarte multe ocazii, dar e greu să câştigi când nu le fructifici. Ar fi fost altfel dacă am fi marcat la toate ocaziile pe care le-am avut. Azi, portarul nostru a greşit la patru goluri, şi e greu când portarul nu-ţi dă încredere. Avem o echipă tânără, trebuie să punem la punct faza defensivă, pentru că e destul de mult să primeşti cinci goluri. Nu ştiu cât o să rezist la astfel de meciuri, deşi astăzi am fost peste adversari de foarte multe ori, dar am făcut greşeli pe care nu ai voie să le faci. Eu zic că Dinamo va marca la Split şi se va califica. Dinamo este o echipă bună, cu viteză în joc, cu jucători care stau bine pe teren. Mă bucur că lumea nu m-a uitat aici, eu sunt dinamovist şi o să rămân, indiferent ce a fost astăzi".
Viorel Ferfelea: "
Am sperat că vom obţine măcar un punct, dar din păcate nu am reuşit. Când am primit al doilea gol, parcă ni s-a turnat plumb în picioare. Ne-a trecut prin minte că puteam întoarce rezultatul, dar nu am reuşit. Sperăm să ne revenim; şi anul trecut am avut un început mai greu în liga a doua. Cred că a fost cel mai spectaculos meci din actuala ediţie de campionat".