Formaţia FC Vaslui a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa FC Braşov, într-un meci din etapa a 4-a a Ligii I, obţinând astfel prima victorie în actuala ediţie de campionat. Golurile echipei gazdă au fost marcate de Papp '20 şi Pouga '66. Pentru FC Braşov a înscris Cristi Ionescu, în minutul 23.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Papp a deschis scorul printr-o lovitură cu capul din careu, după un corner de pe partea stângă.
1-1: Cristi Ionescu a egalat dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri.
2-1: Pouga a înscris golul de 2-1 cu capul, după un corner executat de Sânmărtean.
FC Vaslui - FC Braşov 2 - 1 (1-1)
Au marcat: 1-0 Paul Papp (20), 1-1 Cristian Ionescu (23), 2-1 Christian Pouga (66)
Vaslui: 1. Kuciak - 20. Milanov, 3. Papp, 6. Rivas, 26. H. Luz - 23. Pavlovici, 85. Gladstone - 18. L. Sânmărtean (11. Milislavljevici '69), 80. Wesley, 15. Richard (2. Campano '46) - 14. Adailton (9. Pouga '59).
Antrenor: Juan Ramon Lopez Caro.
Braşov: 32. Mincă - 20. Voicu, 15. Oros, 21. A. Rusu, 12. Cr. Ionescu - 7. Chipciu, 10. Ilyes (14. Bădoi '88), 18. Cristescu (11. Martinovici '69), 26. Williams - 9. Hadnagy, 17. Dedu (23. V. Badea '69).
Antrenor: Daniel Isăilă.
Cartonaşe galbene: Papp '40, Pavlovici '90+2 - Chipciu '39, Voicu '74, Cr. Ionescu '80.
Arbitri: Georgian Ionescu - Mircea Orbuleţ, Bogdan Gheorghe - Cristian Sava.
Observatori: Paul Costas, Constantin Gheorghe.
Supervizor: Vasile Avram.
La meci au asistat aproximativ 5.000 de spectatori, între care 25 de fani veniţi de la Braşov.
Juan Ramon Lopez Caro: "
Adversarul a fost foarte bine organizat şi aştepta o greşeală a noastră să ne scoată pe contraatac. Singurul pericol mai mare a fost la faza golului. Este adevărat că am avut dificultăţi şi cei de la Braşov ne-au creat probleme. Fără niciun dubiu ştim că trebuie să ne îmbunătăţim jocul, să avem un ritm mult mai bun şi să sincronizăm mult mai bine. În plus ne trebuie o mobilitate mult mai bună în atac. Faţă de meciurile anterioare am avut mai multe faze. Nu intru niciodată într-un conflict cu un coleg, dacă ei nu au vrut să arate respect faţă de noi şi organizatori este problema lor. Dacă eu aş critica înseamnă că m-aş coborî la nivelul lor".
Adrian Porumboiu: "
O fi apăsat el pe o anumită parte a corpului. În niciun caz nu ne-a ajutat arbitrajul, dimpotrivă, ne-a dezavantajat în anumite situaţii, cum a fost şi cea din minutul 90, când a fluierat un fault inexistent în preajma careului nostru. Probabil cel de la Braşov nu se pricepe la fotbal şi l-aş ruga să mă sune ca să îi dau nişte lecţii".
Dănuţ Oprea (director tehnic FC Braşov): "
Fotbalul este nedrept. Am pierdut un meci în care Vasluiul nu a arătat nimic în plus faţă de noi. Am jucat organizat, iar principalii vinovaţi că am pierdut suntem noi, deoarece golurile au venit pe două faze fixe. Nu pot să nu remarc maniera ciudată de arbitraj, care astăzi nu ne-a lăsat să jucăm. Mai era un pic şi tuşierii băteau ei aut. Din păcate ăsta e fotbalul, ne-am adus aminte de începutul anilor '90, când dispăreau mingile din jurul terenului. Aşa ceva nu se face la o echipă cu pretenţii, dacă respecţi adversarul. Ştiam că ne aşteaptă un meci greu, că se vor lua toate măsurile, dar nu mă aşteptam să nu fie mingi pentru reluarea jocului şi să se tragă în asemenea hal de timp. Probabil, brigada a fost apăsată de personalitatea domnului Porumboiu. Nu poţi să judeci fazele invers pentru a favoriza o echipă. Această manieră nu ne-a lăsat să ne manifestăm în teren, dar asta nu este o scuză. Îmi reproşez că băieţii nu au reuşit să rămână concentraţi. Vasluiul nu a ajuns niciodată la poarta noastră, doar Wesley în minutul 89 a tras o minge mai mult ca să tragă de timp".