|






























|
Etapa 6: Steaua - FC Timisoara 1-1
Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu formaţia FC Timişoara, în derbiul etapei a 6-a a Ligii I. Gazdele au deschis scorul prin Alexandru Păcurar '52, iar oaspeţii au egalat prin Cosmin Contra '80.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Păcurar a înscris cu un şut puternic la colţul lung, de la peste 25 de metri lateral dreapta, după ce mingea i-a revenit din bară, la o lovitură liberă executată de Stancu de la 17 metri.
1-1: Contra a egalat, în minutul 80, printr-o lovitură liberă executată, de la 17 metri, la colţul lung.
Steaua Bucureşti - FC Timişoara 1 - 1 (0-0)
Au marcat: 1-0 Alexandru Păcurar (52), 1-1 Cosmin Contra (80)
Steaua: 12. Tătăruşanu - 3. Emeghara, 6. Gardoş, 23. Geraldo, 14. Latovlevici - 20. Angelov, 26. Bicfalvi (11. Păcurar '46) - 8. Răduţ (4. Abrudan '57), 28. B. Stancu, 10. Cr. Tănase (91. C. Matei '12) - 24. Surdu. Antrenor: Ilie Dumitrescu.
Timişoara: 29. Pantilimon - 13. Scutaru, 4. Luchin, 25. Burcă, 14. Mera, 8. Sepsi (27. Magera '57) - 7. Curtean (22. Contra '64), 55. Bourceanu, 5. Alexa, 21. Goga (27. Zicu '54) - 9. Axente. Antrenor: Vladimir Petrovici.
Cartonaşe galbene: Geraldo '79 - Burcă '25.
Arbitri: Cristian Balaj ( central) - Micloş Nagy, Sebastian Gheorghe (asistenţi) - Andrei Chivulete ( rezervă). Observatori: Mircea Cezar Ionescu, Constantin Ştefan. Supervizor: Valentin Alexandru.
La meci au asistat circa 16.000 de spectatori, printre care aproximativ 50 de suporteri ai formaţiei oaspete.
Galeria stelistă de la Peulza Sud a afişat unele bannere cu injurii la adresa finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, şi a preşedintelui Valeriu Argăseală, iar altele cu textele "Prinşi ostatici de război în propriul stadion, nu renunţăm să credem că trebuie să luptăm" şi "Vanitatea şi ignoranţa nu duc spre progres. Dispariţia ta, da".
La începutul reprizei secunde, galeria de la Peluza Nord a afişat o coregrafie şi a aprins torţe. De asemenea, au fost aprinse torţe la golul formaţiei gazdă.
Aproape de finalul partidei, fanii Stelei de la Peluza Sud au avut un conflict cu o parte dintre suporterii aflaţi de la tribuna a II-a, fiind necesară intervenţia stewarzilor.
Ilie Dumitrescu: " 60-65 de minute a fost o singură echipă pe teren, Steaua. Am dominat meciul, am reuşit să şi înscriem, pe urmă am fost fortuit să fac unele schimbări din cauza problemelor medicale. I-am schimbat pe Tănase, Răduţ şi Bicfalvi. Responsabilitatea acestui semieşec este a mea sută la sută. Este un punct important totuşi, am trecut pe primul loc, după o perioadă lungă de timp. Păcat că nu am putut să facem aceşti suporteri fericiţi, eu nu sunt mulţumit de rezultat. Responsabilitatea este a mea, pentru că n-am gestionat ultimele 15 minute ale meciului. Jucătorii au muncit, s-au dăruit, iar la sfârşit le-am stricat visul".
Iasmin Latovlevici: " E un rezultat slab, păcat că nu am reuşit să dăm mai multe goluri. Eu personal sunt supărat pentru că puteam, aveam un avans mai mare după acest meci. Ne-am refăcut destul de bine după meciul din Liga Europa şi se putea şi mai bine".
Gigi Becali: " Normal că sunt fericit, pentru că ăsta era ultimul obstacol, de mâine vine artileria grea. Toţi şase jucători de la Unirea Urziceni vor veni de mâine. A fost un meci bun, prima repriză am dominat-o toată. A fost mingea numai la noi. În a doua repriză au dominat ei, pentru că noi ne-am retras. Era extraordinar de bine dacă se termina 1-0, dar e bine şi aşa. Eu nu iau măsuri împotriva suporterilor, eu finanţez echipa".
Vladimir Petrovici: " A fost un meci bun pentru noi şi pentru public. A fost un joc adevărat. Am avut şi noi şi Steaua partide foarte grele în cupele europene. Ne-am regăsit pe final de meci, păcat că n-am jucat aşa de la început. La început intenţia noastră a fost să blocăm atacurile Stelei, ştiam că Steaua începe foarte bine meciurile în prima jumătate de oră. Cu siguranţă ne va fi mult mai uşor de acum în campionat, pentru că în cupele europene sunt meciuri foarte solicitante. El nu a venit pregătit, abia acum începe cu adevărat campionatul pentru el".
Gheorghe Chivorchian: " Sunt nemulţumit, pentru că ar fi trebuit să câştigăm. În prima repriză antrenorul nostru a gândit tactic să nu primim gol, apoi a fost nevoit să schimbe registrul. Îmi pare rău că nu am câştigat. Intrarea lui Cosmin Contra a fost benefică ca şi în alte dăţi. Mai are timp să se răzgândească în privinţa retragerii. A demonstrat că încă mai poate juca foarte bine şi vom decide săptămâna viitoare".
Cosmin Contra: " Dacă voi avea oferte voi continua, pentru că mai pot juca fotbal şi aş dori să continui. Nu am deocamdată niciun semnal de la Timişoara, nu trebuie să mă aştepte ei pe mine, trebuie să-mi facă o ofertă ca să le pot da un răspuns. De mâine sunt jucător liber şi vom vedea ce se va întâmpla. Am avut timp să mă gândesc la retragere. Odată şi odată trebuia să vină şi momentul ăsta. Am avut o carieră frumoasă şi dacă trebuie să mă retrag o fac cu fruntea sus. Nu cred că le-a plăcut steliştilor golul meu, pentru că am fost înjurat tot timpul, dar nu-i nimic, le dedic lor golul. Cred că în România bunul simţ e uitat acasă".
Ianis Zicu: " M-am oferit să-i las o parte din contractul meu, este un jucător foatre imprtant pentru noi, un jucător cu o mare experienţă. A zâmbit la oferta mea. Meciurile lui Dinamo n-am avut cum să le urmăresc, însă vorbesc cu foştii mei colegi, sunt prietenii mei. Mă bucur pentru Claudiu Niculescu, sunt sigur că i-a părut rău că a plecat de la Dinamo".
Taguri:
Etapa 6
Steaua Bucuresti
FC Timisoara
1-1
Alexandru Pacurar
Cosmin Contra
Ilie Dumitrescu
Vladimir Petrovici
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
FCSB, seară europeană de neuitat: victorie dramatică cu Feyenoord, decisă la ultima fază
FCSB a semnat una dintre cele mai spectaculoase victorii europene din ultimii ani,...
Fotbal Club FCSB a plecat fără puncte din deplasarea de la Belgrad, unde Steaua Roșie s-a impus cu 1-0, deși a evoluat în inferioritate numerică mai bine de o oră. Golul lui Bruno Duarte,...
Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate confruntarea de pe Arena Națională cu Petrolul Ploiești, scor 1-1, într-un duel disputat sâmbătă seara și...
Fotbal Club FCSB a suferit o nouă înfrângere în grupele Europa League, pierzând cu 3-1 pe terenul formației FC Basel, în etapa a patra, disputată joi seară pe arena "St....
Fotbal Club FCSB s-a impus cu 2-0 în fața Universității Cluj, sâmbătă seara, pe "Cluj Arena", într-un meci contând pentru etapa a 15-a a Superligii României, ultima a turului....
Fotbal Club FCSB a bifat cea mai convingătoare victorie din actualul sezon al Superligii României, impunându-se cu 4-0 în fața celor de la FC UTA Arad,...
Fotbal Club FCSB a cedat, joi seară, pe Arena Națională, în fața italienilor de la FC Bologna, scor 1-2, într-un meci disputat în fața a aproape 28.000 de spectatori, contând pentru etapa...
Fotbal Club FCSB s-a impus cu 1-0 în fața Universității Craiova, duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 12-a din Liga 1. Unicul gol al meciului a fost...
Fotbal Club FCSB a pierdut joi seara, pe Arena Națională, cu scorul de 0-2 în fața elvețienilor de la Young Boys Berna, într-un meci contând pentru a doua etapă a...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie importantă pe Arena Națională, impunându-se cu 1-0 în fața formației Oțelul Galați, în etapa a 11-a din Liga 1....
După victoria obținută de FCSB pe terenul celor de la Go Ahead Eagles, scor 1-0, au apărut primele reacții din ambele tabere. Olandezii au acuzat lipsa de eficiență și modul în care...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Ali Tandoğan
Turcia
48 ani

Amaral
Brazilia
71 ani

Carlos Borja
Bolivia
69 ani

Cassio Vargas
Brazilia
42 ani

Ceyhun Gülselam
Turcia
38 ani

Choi Sung-Yong
Coreea de Sud
50 ani

Ciprian Străuț
România
43 ani
Cristian Turcu
România
49 ani

Daniel Quaye
Ghana
45 ani

Dele Adelaye
Nigeria
37 ani

Emmanuel Amuneke
Nigeria
55 ani
FC AROUCA
Portugalia
74 ani

Gary McAllister
Scoția
61 ani

Guy Vandersmissen
Belgia
68 ani
Irinel Ionescu
România
47 ani

Jairzinho
Brazilia
81 ani

Joop Hiele
Olanda
67 ani

Khalid Fouhami
Maroc
53 ani

Locó
Angola
41 ani
Lucian Cazan
România
36 ani

Michael Liddle
Irlanda
36 ani

Miloš Ninković
Serbia
41 ani

Sergiu Ghiorma
România
48 ani

SHANGHAI EAST ASIA
China
20 ani

Young-Min Hyun
Coreea de Sud
46 ani
|
|
|
|