Formaţia Universitatea Craiova a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a 10-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Dina '6, Iliev '11 şi Wobay '54.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: În minutul 6, şutul lui Dănănae a fost respins de jucătorii clujeni, balonul ajungând la Dina, care a trimis puternic pe lângă Huţan.
2-0: Iliev a majorat diferenţa în minutul 11, când a înscris cu un şut de la aproximativ nouă metri.
3-0: Julius Wobay a înscris ultimul gol al meciului, în minutul 54, profitând de o greşeală a lui Cvirik.
Din minutul 65, clujenii au evoluat cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Buhuş pentru umul de cartonaşe.
Universitatea Craiova - Universitatea Cluj 3 - 0 (2-0)
Au marcat: 1-0 Mihai Dina (6), 2-0 Valentin Iliev (11), 3-0 Julius Wobay (54)
U.Craiova: 1. Stanca - 18. Dănănae, 7. Găman, 4. Iliev (6. Ciucă '73), 2. Bărboianu - 5. Stoica - 77. Wobay, 30. Prepeliţă, 23. Gargorov, 9. M. Costea (28. Gângioveanu '15) - 20. Dina (19. Stoianof '78). Antrenor: Victor Piţurcă.
"U" Cluj: 12. Huţan - 2. Buhuş, 25, Munteanu, 23. Cvirik, 18. Unguruşan - 16. Delgado, 24. Balde (10. Păcurar '60), 6. Ionescu, 22. Boştină - 9. Niculescu (29. Tobă '69), 27. Lemnaru (14. Piţ '46). Antrenor: Marian Pană.
Cartonaşe galbene: Iliev '67 - Buhuş '8, '65, Balde '44, Unguruşan '50, Cvirik '80
Cartonaş roşu: Buhuş (65)
Arbitri: Marian Balaci (central) - Eduard Dumitrescu, Adrian Ghinguleac (asistenţi) - Cătălin Buşi (rezervă). Observatori: Nicolae Grigorescu, Hacic Garabet
La meci au asistat aproximativ 17.000 de spectatori.
Eugen Neagoe: "Am făcut un partidă reuşită. Suntem aproape de ceea ce ne dorim. Am fost superiori la toate capitolele şi am fost împinşi de la spate de un public minunat căruia îi dedicăm victoria. Nu i-am lăsat pe adversari, i-am presat tot timpul. Aşa trebuie tratat fiecare meci. Ne bucurăm că am marcat 12 goluri în ultimele trei meciuri însă cred că acesta a fost cel mai reuşit. Săptămâna viitoare vom pleca într-un minicantonament la Constanţa".
Mihai Dina: "A fost o victorie frumoasă şi ne pare rău că se întrerupe campionatul, cred că suntem pe val, ne dorim să o luăm pas cu pas şi cu siguranţă vom urca mult mai mult în clasament".
Valentin Iliev: "Îmi pare rău că nu voi putea juca în meciul de la Braşov (Iliev va fi suspendat pentru cumul de cartonaşe). Nu contează că sunt golgheterul echipei, important e să câştigăm orice meci de acum înainte".
Adrian Mititelu: "Jocul echipei merge din ce în ce mai bine şi cu siguranţă vor veni victoriile în continuare. Am avut şi am încredere în această generaţie şi sunt sigur că va reuşi să câştige un trofeu. Nu am avut emoţii decât la începutul jocului".
Marian Pană: "Este o victorie clară a Craiovei, este foarte greu să începi meciul de la 2-0 pentru adversari. Am primit două goluri foarte uşor după care Craiova a intrat în jocul său de pase foarte bun. Repriza a doua am început-o la fel, am primit un gol, nici acum nu-mi dau seama cum. Nu pot spune că am fost surprins cu ceva de către Craiova. Am încercat să schimbăm, însă am rămas şi cu un om mai puţin, iar jocul a devenit foarte, foarte greu. Vine această pauză de două săptămâni şi trebuie să ne concentrăm să nu mai facem greşeli".