Meciul dintre cele două echipe a fost unul modest, cu puţine situaţii de poartă. Cele două echipe au jucat prudent. Medieşenii au fost mai aproape de a da "şah şi mat", însă bara s–a opus la şutul din lovitură liberă al lui Eric. Întâlnirea dintre gaziştii lui Cristi Pustai şi gruparea din Vaslui n-a avut sare şi piper. Meciul a fost presărat cu puţine situaţii de gol. Cei aproape 3.000 de spectatori care s-au aflat ieri în tribunele "Municipalului" s-au plictisit la culme, doar încercările lui Eric de a-l "bate" pe Kuciak mai animând atmosfera. Brazilianul a început tare meciul, încercându-l pe Kuciak încă din minutul 2. La următorul atac al Gazului metan, Alex Munteanu a pătruns pe dreapta, a scos mingea pentru acelaşi Eric, dar şutul acestuia din urmă a fost deviat, doar corner ('10). Şi mai aproape de gol a fost fotbalistul "cariocas" după o jumătate de oră din meci, balonul şutat de el, din lovitură liberă, ştergând transversala, înainte de a părăsi terenul. Iar peste alte 7 minute, mingea şutată de brazilian, tot dintr-o fază fixă, a trecut la o palmă de vinclu. De cealaltă parte, doar Milanov şi-a încercat şutul, dar n-a nimerit poarta ('35).
La reluare, vasluienii au început să împingă jocul mai mult spre buturile apărate de Pleşca. Ghencev ('50) şi Adailton ('55) au tras alături, iar Trtovac a sărit mai sus decât masivul Pouga şi a trimis în corner ('53). Duelul direct Eric - Kuciak a continuat şi în repriza secundă. Brazilianul a şutat sub transversală, obligându-l pe Kuciak să plonjeze spectaculos ('59). Goal-keeper-ul Vasluiului a avut alte două intervenţii bune la reluările golgeterului Ligii I ('67 şi '69). Acelaşi Eric a greşit de puţin ţinta, din lovitură liberă ('78). Burdujan ar fi putut furniza surpriza, în ultimul minut, dar nu a nimerit poarta. În prelungiri, vasluienilor le-a stat ceasul la o nouă lovitură liberă executată de - cine altul? - Eric de Oliveira, balonul scurgându-se milimetric pe lângă bară. S-a terminat nedecis şi fără gol, un rezultat mincinos, dar şi astfel de momente fac parte din fotbal.
Sibiu, Stadion: "Municipal". Spectatori: circa 2.500. Gazon: excelent
Gaz Metan Mediaş - FC Vaslui 0 - 0
Au marcat: -
Mediaş: 12. Pleşca - 16. R. Zaharia, 19. Lazăr, 13. Khubutia, 3. Trtovac - 5. Muntean, 21. Todea, 15. Hoban (8. Buzean '64), 88. Pârvulescu - 27. Eric de Oliveira, 9. Liţu (14. Del Campo '88). Antrenor: Cristian Pustai.
Vaslui: 1. Kuciak - 2. Campano (9. Burdujan '80), 28. Cânu, 26. Farkas, 27. Hugo Luz - 20. Milanov, 4. Gencev, 80. Wesley, 11. Milisavljevic (31. Gheorghiu '90+3) - 14. Adailton, 9. Pouga (25. Bello '75). Antrenor: Juan Ramon Lopez Caro.
Cartonaşe galbene: Genchev '28, Cânu '90+1.
Arbitri: Alexandru Deaconu (central) - Adrian Vidan, Mircea Orbuleţ (asistenţi) - Dan Monea (rezervă).
Noul preşedinte al Vasluiului, MM Stoica, nu a stat în tribună ieri la Sibiu, ci pe banca tehnică. Faţă de perioada Urziceni, s-a manifestat însă mai puţin vulcanic.
Pentru medieşeni a fost ultimul meci la Sibiu. Oficialii clubului au anunţat că lucrările la stadionul din Mediaş, unde s-au adăugat 3.000 de locuri la cele 5.000 deja existente şi s-a schimbat gazonul, au fost finalizate.
Cristian Pustai: "Ca de fiecare dată când se termină 0-0 am o uşoară urmă de insatisfacţie. Te gândeşti că am fi putut câştiga. Am avut o bară, plus vreo 3-4 situaţii bune de gol. E greu dacă nu ai un atacant incisiv. Ar trebui să ne gândim să aducem în iarnă un atacant de careu. Suntem o echipă harnică. Din 10 meciuri am pierdut doar două în campionat. Din ultimele 4 meciuri mi-aş fi dorit 6 puncte, dar am luat numai 5. Oricum, e bine. De marţi mergem la Reghin, iar vineri jucăm cu Tg.Mureşul un amical, la ei".
Lopez Caro: "Adversarul ne-a creat probleme doar la fazele fixe. M-au nemulţumit problemele de la finalizare şi circulaţia mingii. Rezultatul e echitabil. Mi-ar fi plăcut să avem o circulaţie mai bună a mingii. Organizarea celor două echipe a fost foarte bună. Pe Meme Stoica îl cunosc de puţin timp. Fără niciun dubiu orice profesionist e binevenit. O să pună umărul la bunul mers al acestei echipe".