Formaţia FC Vaslui a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 5-3 (2-0), echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Sânmărtean (26), Adailton (35, 58) şi Burdujan (63, 87). Pentru CFR Cluj au înscris De Zerbi (59), Bastos (89) şi Emil Dică (90).
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Atac al FC Vaslui pe partea dreaptă, Burdujan şutează în dreapta portarului Nuno Claro, care respinge în colţul careului de 6 metri, de unde Sânmărtean reia în plasă de la aproximativ 7 metri.
2-0: Incursiune personală a lui Adailton, după mai multe driblinguri şutează de la marginea careului de la 16 metri lateral stânga în colţul lung, sub transversală, mingea intrând în poartă după ce loveşte şi bara.
3-0: Incursiune pe partea stângă a lui Adailton, care şutează în plasă din interiorul careului de la aproximativ 14 metri, la colţul scurt.
3-1: Clujenii reiau rapid de la mijlocul terenului, mingea ajunge la De Zerbi, care şutează de la aproximativ 12 metri pe mijlocul porţii.
4-1: Clujenii execută o lovitură liberă, mingea îl loveşte pe Burdujan, care pleacă pe cont propriu pe contraatac. După ce parcurge aproximativ 50 de metri, înscrie în stânga portarului Nuno Claro.
5-1: Corner de pe partea stângă în mijlocul careului de 16 metri, portarul Nuno Claro respinge în faţă iar Burdujan reuşeşte să înscrie în stânga portarului.
5-2: Bastos înscrie pentru CFR Cluj, cu o reluare cu capul de pe linia careului de 6 metri, după o centrare de pe partea dreaptă.
5-3: Emil Dică înscrie cu un şut de la aproximativ 30 de metri, stabilind scorul final.
FC Vaslui - CFR 1907 Cluj 5 - 3 (2-0)
Au marcat: 1-0 Lucian Sânmărtean (26), 2-0 Martins Adailton (35), 3-0 Martins Adailton (58), 3-1 Roberto De Zerbi (59), 4-1 Lucian Burdujan (63), 5-1 Lucian Burdujan (87), 5-2 Rafael Bastos (89), 5-3 Emil Dică (90)
Vaslui: 1. Kuciak - 20. Milanov, 3. Papp, 28. Cânu, 17. Bălace - 84. Burdujan, 4. Gencev, 80. Wesley, 18. L. Sânmărtean (11. Milisavljevic '74) - 14. Adailton (30. R. Costin '79), 25. Bello (9. Pouga '85). Antrenor: Viorel Hizo.
CFR: 1. Nuno Claro - 4. Panin, 20. Cadu, 15. Alcantara, 24. Rada - 7. E. Dică, 8. Kivuvu (22. Hora '46), 18. Peralta, 19. Culio - 10. De Zerbi (16. Bastos '76), 9. Traore (32. Bjelanovic '85). Antrenor: Sorin Cârţu.
Cartonaşe galbene: Bălace '23, Sânmărtean '44, Wesley '61, Burdujan '64 - Cadu '44, E. Dică '63, Culio '80
Arbitri: Robert Dumitru (central) - Iulian Radu, Vasile Marinescu (asistenţi) - Georgian Ionescu (rezervă). Observatori: Nicolae Grigorescu, Adrian Ionescu.
La meci au asistat aproximativ 4.000 de spectatori, între care şi 20 de suporteri clujeni.
Viorel Hizo: "Un joc bun, frumos. Cred că victoria nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Toate felicitările pentru jucători, care fără nicio excepţie au făcut un joc bun, care ne obligă pe viitor. CFR este o echipă care a câştigat Cupa şi campionatul şi trebuia să mă aştept la ce e mai rău. Astăzi la jucătorii noştri s-a văzut bucuria de a juca fotbal. Practic eu nu am făcut nimic altceva decât să-i las să joace fotbal. Pot să spun că şi-au luat revanşa după finala de Cupă pierdută, dacă este să ne gândim că în minutul 88 scorul era de 5-1. La ratările pe care le-am avut încă mai puteam să înscriem, dar să ne mulţumim cu ce a ieşit. Am avut o posesie bună. Trebuie acum să îi pun pe jucători cu picioarele pe pământ şi să îi fac să uite această victorie, iar mâine, la ora 11.00, deja vom relua antrenamentele. Am găsit la Vaslui jucători cu experienţă, cu un bagaj tehnic foarte bun. Să înscrii cinci goluri cu CFR este o performanţă. Noi am primit două goluri într-un minut pe fondul unei relaxări, ceea ce nu este permis. O să discutăm pe fondul acesta. Cel mai important după această partidă este că azi, ieri şi alaltăieri am văzut jucătorii că au început să-şi descreţească frunţile, ceea ce este foarte important".
Adrian Porumboiu: "Categoric se cunoaşte că la Vaslui s-a schimbat antrenorul şi nu mai este acea atmosferă negativă din vestiar. Cel mai important este că la echipă nu mai este încrâncenare, toată lumea a văzut în această seară un meci foarte bun al Vasluiului, cu o echipă valoroasă, în care am fost mult peste CFR. Am jucat un fotbal bun, iar de acum încolo important este să adunăm puncte. Deocamdată e prematur să spunem cine trage la titlu, însă noi trebuie să ne vedem de drum şi să adunăm puncte".
Sorin Cârţu: "Îmi este greu să caracterizez acest meci, este un rezultat ruşinos. Noi am gândit ceva şi a ieşit altceva, ne-am prezentat în faţa unei echipe foarte bune a campionatului. Când faci cadouri e normal ca rezultatul să fie aşa. Nu poţi juca să oferi şanse la jucători ca Wesley, Burdujan sau Adailton. De acum încolo CFR poate să câştige orice meci şi să revină, s-a jucat 33 la sută din campionat. Până în minutul 26 noi am dominat meciul. A venit golul Vasluiului, după care la al doilea gol deja s-a rupt echilibrul. La golul trei oferit cadou deja totul se terminase. Pentru cei care au venit la meci, a fost unul agreabil. Pentru mine nu pot să diger acest rezultat. Mă aşteptam la un rezultat pozitiv, se pare că am supraevaluat echipa. Sunt dezamăgit de tot ce s-a întâmplat. Dacă ne mai gândim şi la perspectiva cu Bayern e şi mai trist. E prea la cald să mă exprim acum după meci. Când faci astfel de cadouri unei echipe ca Vaslui, ce să mai speri? La pauză le-am spus jucătorilor că au şansa să revină. Prea uşor au fost primite golurile şi pentru CFR nu este de admis. Ştiam că Vaslui ştia că poate să facă această figură frumoasă. Meciul a fost decis de greşeli individuale. Vrem să uităm cât mai repede acest meci".
Iuliu Mureşan: "Felicit Vasluiul. E greu să mai spunem dacă mai avem şanse la titlu, depinde de mulţi factori, dar în primul rând de noi. FC Vaslui nu a fost mai bun faţă de noi".