Echipa Steaua a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Pandurii Târgu-Jiu, în ultimul meci al etapei a 12-a a Ligii 1, ambele goluri fiind marcate de Bogdan Stancu.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: În minutul 62, la un corner executat de Brandan de pe stânga, Grecu a evitat intercepţia, mingea a ajuns la Stancu, care a marcat din 6 metri, în vinclu.
2-0: Stancu a marcat şi golul doi, în minutul 70, cu un şut de la circa 14 metri în stânga lui Popa, la semiînălţime, după o pasă de la Ricardo.
Steaua Bucureşti - Pandurii Târgu-Jiu 2 - 0 (0-0)
Au marcat: 1-0 Bogdan Stancu (62), 2-0 Bogdan Stancu (70)
Steaua: 12. Tătăruşanu - 29. Bonfim, 22. Galamaz, 23. G. Alves, 5. Brandan - 21. Ricardo, 8 Răduţ (27. Marinescu '61) - 16. Nicoliţă (7. Szekely '73), 28. B. Stancu, 10. C. Tănase - 17. Bilaşco (9. Kapetanos '84). Antrenor: Marius Lăcătuş.
Pandurii: 12. M. Popa - 2. Matei, 3. Viera, 4. Chibulcutean (6. Cardoso '76), 29. Grecu - 5. Pintilii (16. Nistor '80) - 7. Băcilă, 14. Voiculeţ, 10. Hidişan (17. Brata '67), 30. I. Iordache - 23. Adr. Iordache. Antrenor Petre Grigoraş.
Arbitri: Radu Petrescu (central) - Valentin Avram, Andrei Constantinescu (asistenţi) - Florin Miron (rezervă). Observatori: Stan Prodan, Viorel Boiţ.
Cartonaşe galbene: Tănase '77 - Voiculeţ '47, Viera '76
La meci au asistat circa 6.000 de spectatori.
Marius Lăcătuş: "Sunt mulţumit de aceste trei puncte, deşi jocul a suferit în prima repriză, dar important este că am revenit în partea a doua, când jucătorii au fost mai agresivi şi nu au dat posibiltatea adversarilor să aibă posesie în jumătatea noastră. Este bine pentru moralul echipei, pentru linişte pentru a ne pregăti pentru următoarele partide. Toată lumea se aşteapă ca Steaua să defileze cu echipe modeste, dar nu este aşa simplu, pentru că întâmpini greutăţi pe parcursul meciului. Sunt mulţumit mai ales de jocul din repriza a doua. Voi încerca să dau posibilitatea şi jucătorilor care au evoluat mai puţin să demonstreze că merită să fie titulari. Nu pot face multe astfel de schimbări pe parcursul campionatului, dar voi încerca. Miercuri vom decide cine va intra în lot şi pe teren, nu e uşor să joci la 48 de ore. Sper ca jucătorii să demonstreze că merită să fie titulari".
George Galamaz: "A fost un meci greu, toate sunt grele, important este că am reuşit să câştigăm. Ne doream victoria, să reuşim să mulţumim publicul. Am avut câţiva paşi greşiţi, important era să nu pierdem contactul cu primele locuri. Este bine că am intrat în joc şi am reuşit să câştigăm. Îi mulţumim lui Stancu că a înscris, şi-a făcut datoria, nu a câştigat un jucător, suntem o echipă, câştigăm şi pierdem împreună. Consider că este foarte important grupul şi se conturează un grup bun".
Gigi Becali: "Eram sigur că nu vor rezista, până la titlu mai este mult. Sunt dispus să-l dau pe Apostol. Bogdan este number one, number one".
Bogdan Stancu: "Este o simplă victorie, mai sunt multe meciuri de jucat. Nu mai ascult ce spune domnul Becali, trebuie să-mi văd de jocul meu. Nu-mi mai băgaţi în cap toate prostiile, lăsaţi-mă să-mi văd de treabă. Nu contează jocul, importante sunt punctele, avem multe de recuperat. Mi-am propus să-mi ajut echipa, nu m-am gândit la titlul de golgheter".
Petre Grigoraş: "O victorie meritată a Stelei, nu am putut păstra ritmul pe parcursul meciului, am făcut cadou primul gol, de ce ne-a fost frică nu am scăpat, de fazele fixe, iar Stancu este un jucător excepţional, care a ştiut să speculeze. Steaua nu a fost sub aşteptări azi, iar noi în primele 60 de minute am practicat un fotbal bun, dar nu am reuşit să fructificăm ocaziile. Mi-aş dori şi eu un jucător ca Stancu, dar trebuie să ne descurcăm cu ce aveam. Echipa asta nu a scos puncte cu Bistriţa şi cu alte formaţii şi nu ne propusesem să câştigăm în Ghencea şi Giuleşti. Diferenţele de valoare sunt considerabile, dar trebuie să ne concentrăm să scoatem puncte şi să folosim tot ce am avut bun în această partidă. Poate am fi reuşit un egal fără Stancu, un jucător valoros şi speculant, doar un rezultat de egalitate, mai mult nu am fi reuşit. Curajul nu ne-a lipsit azi, dar momentan astea sunt posibilităţile azi, campionatul nu se termină cu aceste două jocuri. Dacă obţineam azi un punct, era unul uriaş de moral, era ca un bonus. La ce investiţii s-au făcut la Steaua, e normal să se gândească la titlu, nu ştiu dacă scăpăm de retrogradare, nu va fi uşor. A trecut o treime din acest campioant, sper să ne salvăm în cele din urmă".