Echipa Oţelul Galaţi a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa campioanei CFR Cluj, în cadrul etapei a 13-a a Ligii 1. Pentru Oţelul a marcat Laurenţiu Iorga (58), în timp ce CFR a punctat prin Sixto Peralta (90).
Prima partea a jocului a fost una echilibrată, cu un CFR mai ofensiv şi o singură ocazie a clujenilor fiind în minutul 38, cînd Culio a trimis spre poarta părăsită de Grahovac, dar Sergiu Costin a scos de pe linia porţii.
În partea secundă au venit şi golurile, dar şi eliminările. Iorga a deschis scorul cu un şut superb din interiorul careului, la vinclu, în minutul 58, iar Peralta a egalat în minutul 90, cu o lovitură de cap, deşi clujenii erau în doar 8 jucători de câmp după eliminările lui Traore şi Leo Veloso. De la gazde a fost eliminat şi Giurgiu.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Oţelul Galaţi a deschis scorul, în minutul 58, prin Laurenţiu Iorga, care din marginea careului de 16 metri a trimis un şut puternic la colţul lung, învingându-l pe Stăncioiu.
1-1: În minutul 90, Peralta a stabilit scorul final, 1-1, egalând cu o lovitură de cap din interiorul careului, din 6 metri.
În minutul 69, CFR rămâne în inferioritate numerică, după ce atacantul Lacina Traore a primit al doilea cartonaş galben, pentru un fault asupra lui Perendija.
Cinci minute mai târziu, şi Oţelul rămâne în zece jucători, după ce lui Gabriel Giurgiu i se arată al doilea cartonaş galben, la două minute după ce îl primise pe primul.
În minutul 85, CFR Cluj rămâne în nouă jucători de câmp, după ce Veloso primeşte direct cartonaşul roşu, în urma unui fault dur comis asupra lui Antal.
Oţelul Galaţi - CFR 1907 Cluj 1 - 1 (0-0)
Au marcat: 1-0 Laurenţiu Iorga (58), 1-1 Sixto Peralta (90)
Oţelul: 12. Grahovac - 3. Râpă, 18. Costin, 30. Perendija, 23. Sălăgeanu - 29. Giurgiu, 26. Neagu (16. Sârghi '88) - 7. Iorga, 37. Viglianti, 14. S. Ilie (8. Antal '83) - 10. Paraschiv. Antrenor: Dorinel Munteanu.
CFR: 44. Stăncioiu - 2. Tony, 20. Cadu, 15. Alcantara, 24. Rada (23. Bjelanovici '61) - 7. E. Dică (85. Bud '73), 18. Peralta, 11. Costa, 19. Culio - 16. Bastos (23. Veloso '67), 9. Traore. Antrenor: Sorin Cârţu.
Cartonaşe galbene: Paraschiv '55, Costin '54, Giurgiu '72, '74 - Culio '52, Traore '54, '69
Cartonaşe roşii: Giurgiu '74 - Traore '69, Veloso '85
Arbitri: Istvan Kovacs (central) - Zoltan Szekely, Eduard Dumitrescu (asistenţi) - Dragoş Teodor (rezervă). Observatori: Constantin Gheorghe, Marius Cheregi.
Pugilistul Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, a dat lovitura de start a meciului.
Înainte de startul partidei, Bute a primit din partea clubului Oţelul Galaţi o plachetă şi un buchet de trandafiri, premiul fiindu-i înmânat de directorul general al grupării, Marius Stan.
La meci au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.
Dorinel Munteanu: "Am câştigat un punct astăzi şi gândul mi-e deja la meciul cu Universitatea Craiova din etapa viitoare. Se pare că nu suntem încă obişnuiţi să jucăm cu un om în plus. Mulţumesc publicului şi cel mai mult îmi pare rău că nu am reuşit să le oferim o victorie".
Marius Stan: "Chiar dacă este frustrant să primeşti gol în ultimul minut, consider că nu am pierdut două puncte, ci am câştigat unul. Ne-ar trece supărarea dacă am termina pe primul loc turul şi am fi campioana de toamnă. Am prins CFR-ul într-o zi bună. La final l-am îmbărbătat pe Dorinel şi pe jucătorii care erau prăbuşiţi în vestiar. Asta e viaţa, capul sus, mergem la Craiova".
Sergiu Costin: "Sunt trist şi dezamăgit, meritam victoria şi îmi pare rău că nu am mai reuşit să ţinem de minge în finalul partidei. CFR este o echipă bună, iar noi am fost astăzi cel puţin la fel de buni ca ei".
Sorin Cârţu: "Am câştigat un punct, chiar dacă, după părerea mea, am avut mult mai multe ocazii de gol şi am fi putut obţine mai mult. Cred că Oţelul este cel mai bun adversar pe care puteam să îl avem înaintea meciului cu Bayern".
Juan Emanuel Culio: "Oţelul ar trebui să fie bucuroasă cu acest egal. CFR merita să câştige...".
Iuliu Mureşan: "A fost un meci frumos, de mare anjament, păcat că nu am câştigat, deoarece echipa a avut o atitudine foarte bună. Meritam să câştigăm, cred că arbitrul a scăpat meciul din mână. Eliminarea lui Traore consider că este greşită. Nu am ce să le reproşez jucătorilor, poate doar lui Veloso acea intrare, care a fost gratuită. O văd pe Oţelul campioană de toamnă, nu cred că mai poate pierde acest titlu onorofic".