Formaţia Universitatea Cluj a învins, luni, la Alba-Iulia, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Astra Ploieşti, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii 1, în care de la gruparea clujeană a fost eliminat un jucător, în repriza a doua.
Prima repriza a fost dominată tactic de echipă oaspete dar s-a încheiat cu 1-0 pentru clujeni. Fataai a deschis seria ratărilor, cu o lovitură de cap pe lângă poartă, în minutul 13, iar cea mai mare ocazie s-a consumat în minutul 28, când lovitură de cap a lui Stratila a fost respinsă excelent de Huţan. Cu 2 minute înainte de pauză, Machado a fost angajat în careul Astrei, Cătălin Grigore a plonjat la picioarele sale şi arbitrul Colţescu a arătat punctul de la 11 m. Boştină a transformat penaltyul. Repriza secundă a început tot cu Astra la conducerea jocului, gazdele mizând pe contra-atac în special prin Machado şi Acosta, până în momentul când Machado a fost eliminat după un cot în figură aplicat lui Oprsal (69). Cu un om în plus, oaspeţii, în mod paradoxal nu au mai avut puterea să forţeze deşi au avoluat cu trei atacanţi.
Reprezentanţii clubului Astra Ploieşti au cerut, după meciul pierdut, cu scorul de 0-1, pe Stadionul Cetate din Alba-Iulia, în faţa echipei Universitatea Cluj, să fie măsurată înălţimea porţilor, bănind că nu este regulamentară. Ca urmare a solicitării grupării ploieştene, în prezenţa observatorului Daniel Gherasim s-a măsurat înălţimea porţilor, constatându-se că este cea regulamentară, de 244 de centimetri.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Gabriel Boştină, în minutul 43, dintr-un penalty acordat după ce Machado, scăpat pe partea dreaptă, a fost faultat de portarul Cătălin Grigore.
Universitatea Cluj a rămas în inferioritate numerică, în minutul 70, când a fost eliminat Machado pentru că l-a lovit cu cotul pe Oprsal.
Universitatea Cluj - Astra Ploieşti 1 - 0 (1-0)
A marcat: 1-0 Gabriel Boştină (43p)
"U" Cluj: 12. Huţan - 18. Unguruşan, 4. Szilagyi, 13. Izvoranu, 3. Mendy - 28. Gheorghe, 8. Reinaldo, 24. Balde (7. Acosta '24), 22. Boştină (23. Cvirik '90+5) - 10. Păcurar (27. Lemnaru '90+2), 11. Machado. Antrenor: Marian Pană.
Astra: 1. C. Grigore - 25. Crăciun, 4. Mihalache, 3. Oprsal (11. Bornosuzov '80), 16. Florea - 18. Strătilă (15. Mihalcea '75), 19. Ben Teekloh, 8. Seto Takayuki, 7. Paulinho (20. Tigoianu '69) - 23. Miranda, 21. Fatai. Antrenor: Tibor Selymes.
Cartonaşe galbene: V. Gheorghe '60 - Oprsal '48
Cartonaş roşu: Machado '70
Arbitri: Sebastian Colţescu (central) - Dorin Mudura, Stelian Slabu (asistenţi) - Sorin Tarcea (rezervă). Observatori: Daniel Gherasim, Constantin Zotta
La meci au asistat aproximativ 1.000 de spectatori.
Brigada de arbitri a purtat, în prima repriză, echipament negru, asemănător cu cel al Astrei Ploieşti, care este în culorile roşu şi negru în faţă şi negru în spate. La pauză, arbitrii şi-au schimbat tricourile, îmbrăcând unele galbene.
Marian Pană: "Claudiu Niculescu a avut o problemă la gleznă. Se poate spune că a fost şi debutul său ca antrenor secund. Am câştigat într-un moment extrem de delicat pentru mine şi echipă. Am considerat că e normal să folosesc echipa care a luat un punct la Timişoara. Chiar dacă în majoritatea timpului ne-am apărat, le mulţumesc mult băieţilor pentru efort. luat un roşu într-un moment în care era în mare formă. Nu am vrut să schimb nimic, chiar dacă eram în 10 oameni, pentru că echipa mergea bine. Noi am ales să ne apărăm şi să câştigăm punctele. Şi noi am făcut cadouri celor de la Brăneşti. N-am ce să-i zic lui Selymes. Ne-am atins scopul. Strategia asta a fost, să luăm punctele. Eram conştient că dacă nu ieşea bine se putea întâmpla orice. Atâta timp cât face ce-mi place, nu are de ce să-mi fie teamă. Care arată că vrea şi poate va juca. Acosta a intrat bine în joc. La Braşov nu l-am schimbat că a jucat prost, ci că a greşit două faze importante. La Sportul mergem să câştigăm, dacă iese un egal e bine. Asta nu înseamnă că Sportul e echipă slabă, e o echipă bună. Sunt foarte mulţi jucători care s-au reîntors, dar trec printr-un moment mai greu".
Claudiu Niculescu: "Dacă a spus Marian Pană că astăzi am debutat în postura de antrenor secund înseamnă că aşa este, o să fac şi chestia asta. În niciun caz nu sunt supărat pentru că nu am jucat. Cel mai important este că am luat trei puncte".
Gabriel Boştină: "A fost extrem de greu obţinută. Ne-am distanţat un pic de echipele cu probleme din campionat şi cred că acum putem fi un pic mai liniştiţi".
Tibor Selymes: "Nu ne-a surprins Universitatea Cluj cu nimic. Am controlat tot meciul. Ne-am creat mai multe ocazii şi am făcut un cadou uriaş. Nu ştiu dacă tot meciul au avut două şuturi. Din păcate facem cadouri care ne costă foarte mult. Încă nici n-a venit Moş Crăciun şi noi facem cadouri. Cei care au intrat nu au adus nimic bun. Am avut şi probleme medicale. Noi am fost mai proaspeţi ca ei, deşi am jucat 120 de minute cu Rapidul, ne-am creat mai multe ocazii. Dacă nu putem marca din trei metri cu capul, cu poarta goală, nu mai ai ce zice. Până la faza penaltiului n-au avut niciun şut pe poartă. E greu să treci peste astea. Noi aveam mare nevoie de puncte. După aspectul jocului e normal să fim supăraţi. Dacă nouă nu ne trebuiau punctele, poate se putea vorbi de blat. Obiectivul Astrei e să strângă puncte, dar cu cadourile astea e foarte greu. La fel a fost şi cu Rapidul. Avem meciuri foarte dificile în continuare, dar aici am pierdut măcar un punct. Lui Lukacs i-am dat două şanse la meciurile cu Târgu Mureş şi Rapid, nu mi-a arătat nimic. Mihalcea speram să aducă ceva în plus, dar din păcate n-a fost aşa".