Echipa Steaua Bucureşti a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia FCM Târgu-Mureş, în cadrul etapei a 16-a a Ligii 1, într-un meci în care arbitrul Alexandru Tudor a arătat zece cartonaşe galbene şi patru roşii.
În minutul 13, arbitrul Alexandru Tudor i-a arătat cartonaşul roşu jucătorului echipei FCM Târgu Mureş, Bruno Fernandes, pentru un fault asupra lui Pantelis Kapetanos. Fernandes a avut un atac întarziat asupra grecului, iar piciorul l-a lovit direct în stomac pe atacantul stelist.
În minutul 34 s-a restabilit egalitatea între jucători, după ce fundaşul stelist Eric Bicvalvi a fost eliminat, pentru că l-a lovit cu cotul în figură pe Astafei.
În minutul 65, Borislav Topici (FCM Târgu Mureş) primeste cartonaşul roşu, după ce l-a lovit cu cotul în gură pe Kapetanos.
După numai două minute, Alexandru Tudor a mai eliminat un jucător de la echipa gazdă, pe Ciprian Vasilache, după ce acesta l-a călcat pe şold pe Bogdan Stancu.
În minutul 73, Kapetanos a trimis mingea în poartă, din cinci metri, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
În minutul 90+2, Marius Bilaşco aduce victoria echipei Steaua, el trimiţând mingea cu capul din 6 metri pe sub portarul Şteţca.
FCM Târgu-Mureş - Steaua Bucureşti 0 - 1 (0-0)
A marcat: 0-1 Marius Bilaşco (90+2)
Târgu-Mureş: 30. Şteţca - 8. Vârtic, 4. Cordoş, 33. Bruno Fernandez, 25. Vagner (20. Pop '61), 32. Topici - 83. Vasilache, 6. Sosa, 19. Fl. Dan (17. D. Roman '33), 14. M. Stere (7. Stângă '70) - 21. Astafei. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Steaua: 12. Tătăruşanu - 15. Bonfim, 6. Gardoş, 22. Galamaz (17. Bilaşco '72), 5. Brandan - 24. Surdu (8. Răduţ '82), 26. Bicfalvi, 28. B. Stancu, 21. Ricardo, 10. Tănase (27. Marinescu '61) - 9. Kapetanos. Antrenor: Marius Lăcătuş.
Cartonaşe galbene: Stere '8, Astafei '19, Topici '41, D. Roman '64 - Brandan '2, Galamaz '20, C. Tănase '22, Ricardo Gomez '31, Kapetanos '77, Stancu '81
Cartonaşe roşii: Bruno Fernandes '13, Topici '65, Vasilache '67 - Bicfalvi '34
Arbitri: Alexandru Tudor - Cristian Nica, Aurel Oniţă (asistenţi) - Cătălin Popa (rezervă). Observatori: Nicolae Marodin, Romeo Paşcu. Supervizor: Vasile Avram.
La meciul disputat pe stadionulul "Trans-Sil" au fost prezenţi aproximativ 8.000 de spectatori.
După eliminările jucătorilor de la FCM, spectatorii au început să strige: "Hoţii, hoţii".
Ioan Ovidiu Sabău: "Nu pot decât să-mi felicit jucătorii, pentru faptul că au crezut că mai pot să câştige, chiar dacă au început jocul şi nu aveau nicio şansă. Este păcat că unii oameni strică acest joc. Arbitrul este acoperit şi va găsi toate argumentele pentru ce a făcut, dar e păcat. Ne mirăm de ce nu mai cresc jucători şi avem un campionat atât de slab, dar cauzele nu ne interesează. Este trist când pui suflet, este greu, efectiv nu mai poţi reacţiona. Noi pierdeam indiferent, se dădea 11 metri..., după ce ne-a dat jucătorii afară şi a văzut că nu mai putea să mai dea unul, probabil găsea alte soluţii. Din păcate contăm mai puţin, unii sunt aici ca să facă numărul de echipe, iar alţii ca să ia banii. Totul se face pentru bani, iar noi să fim la număr. Nu mă aştept să fie sancţionat Tudor, arbitrajul a fost bun. Se fac experimente cu anumite echipe. Nu am dovezi, doar ce se vorbeşte, ce se ştie. Mai vreau să antrenez în campionatul interm, dacă aş mai spune ceva chiar n-am mai avea nicio şansă. La Topici nu se dădea roşu niciodată. Noi trebuia să ne dăm seama că nu trebuie să atingem adversarul deloc. Probabil că sunt anumite interese şi sunt, când se întâmplă anumite lucru ajungi la concluzia asta. Este ca în junglă, cel mai tare învinge, cel mai 'inteligent'. Eu periculos nu sunt, dar probabil le stau în gât unora. Am mulţi jucători suspendaţi, dar trebuie să mergem mai departe".
Marius Lăcătuş: "Este o victorie importantă, muncită, obţinută greu. De mult nu am mai reuşit să obţinem o victorie în deplasare, a fost un meci greu contra unei echipe bune. Evoluţia noastră nu a fost una strălucită, dar îi felicit pe jucătorii mei pentru dăruire şi pentru sacrificiu. Din păcate, această lipsă de concentrare la finalizare ne-a făcut să suferim. Nu am zis că am renunţat la lupta pentru titlu, chiar dacă jocul nostru nu a fost aşa cum ne-am dorit şi am avut de suferit în ultimele etape. Cât sunt şanse, vom lupta pentru şansele pe care le avem, indiferent cum vor fi, mici sau mari. Când evoluţiile nu sunt bune, pot apărea critici atât la adresa antrenorului, cât şi la adresa jucătorilor. Ei trebuie să aibă încredere în valoarea lor, un gol marcat trebuie să-ţi dea mai multă încredere. Nu s-a discutat despre despărţirea de vreun jucător".
Helmuth Duckadam: "A fost un meci urât, fotbal puţin, două echipe foarte nervoase. Jucătorii au fost foarte nervoşi. Cei de la FCM sunt supăraţi, vă daţi seama au pierdut două puncte pe final, cu eliminările care au fost... A fost o neputinţă din partea noastră pe parcursul jocului, cred că avem o problemă fizică, pentru că reuşitele au fost foarte puţine. Cred că jucătorii s-au precipitat, a fost stresul fantastic, pentru că s-au gândit şi ei că dacă nici cu oameni în plus nu câştigă, ar fi fost dezastru. De la acest meci mi-a plăcut doar Tătăruşanu. Oricum, cred că ar trebui să răsuflăm cu toţii uşuraţi, pentru că sunt trei puncte foarte importante în economia campionatului".
Conflict verbal între oficialii echipei Steaua şi cei ai FCM Târgu-Mureş
Antrenorul echipei Steaua, Marius Lăcătuş, a avut un conflict verbal cu viceprimarul oraşului Târgu-Mureş, Claudiu Maior, în timpul meciului dintre FCM şi Steaua, scor 0-1, oficialul formaţiei gazdă acuzându-l, la rândul său, pe managerul general Mihai Stoica că a făcut gesturi obscene. Marius Lăcătuş a precizat, în conferinţa de presă de după meci, că Maior l-a înjurat. "Am suportat cinci minute injuriile celor de la FCM, am răbdarea mea, dar în momentul în care injuriile vin de la un viceprimar cu atât regretul este mai mare", a spus tehnicianul formaţiei Steaua. În replică, Claudiu Maior, care este şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al FCM, a precizat că oficialii Stelei au fost cei care au provocat incidentul. Maior a menţionat că noul manager general al FC Steaua, Mihai Stoica, ar fi făcut gesturi obscente, iar despre Lăcătuş a spus că mai avea puţin şi îl şi plesnea. Viceprimarul a adăugat că i-a spus lui Lăcătuş că ceea ce s-a întâmplat la meci "a fost o hoţie şi că dacă se bucură de rezultat este părtaş la furt".