Echipa Oţelul Galaţi a devenit campioana de toamnă a acestui sezon, după victoria obţinută, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), în faţa formaţiei Astra Ploieşti, în etapa a 17-a, ultima a turului Ligii 1.
Golurile echipei Oţelul au fost reuşite de Liviu Antal (5p) şi Marius Pena (58), în timp ce pentru Astra a punctat Marius Ţigoianu (63).
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Scorul a fost deschis în minutul 5, de Liviu Antal, din penalti, pe care l-a obţinut tot el, după ce a fost faultat în careu de Goian.
2-0: În minutul 58, scorul devine 2-0 pentru Oţelul, după ce atacantul Marius Pena a reluat cu capul în plasă o mingea centrată de pe partea dreaptă de Antal.
2-1: Astra înscrie în minutul 63, scor 2-1, prin Ţigoianu, care a pătruns în careu, l-a driblat pe Râpă şi a şutat învingându-l pe Grahovac.
În minutul 90, Bornosuzov (Astra) a primit al doilea cartonaş galben, fiind eliminat.
Oţelul Galaţi - Astra Ploieşti 2 - 1 (1-0)
Au marcat: 1-0 Liviu Antal (5p), 2-0 Marius Pena (58), 2-1 Marius Ţigoianu (63)
Oţelul: 12. Grahovac - 3. Râpă, 30. Perendija, 16. Sârghi, 23. Sălăgeanu - 29. Giurgiu, 24. Filip - 8. Antal (20. Cojoc '70), 10. Paraschiv, 11. Ochiroşii (7. Iorga '46) - 27. Pena (32. Borbely '88). Antrenor: Dorinel Munteanu.
Astra: 82. Miron - 4. Mihalache, 6. Goian, 3. Oprsal, 16. Florea - 8. Seto Takayuki, 19. Ben Teekloh (11. Bornosuzov '37) - 18. Strătila (10. Cl.Tudor '81), 11.Tigoianu, 20. Stan (15. Mihalcea '62) - 23. Miranda. Antrenor: Tibor Selymes.
Cartonaşe galbene: Filip '51, Sârghi '66, Giurgiu '71 - Goian '4, Bornosuzov '54, '90, Seto Takayuki '90+2
Cartonaş roşu: Bornosuzov '90
Arbitri: Sebastian Colţescu (central) - Aurel Oniţă, Vladimir Urzică (asistenţi) - Bogdan Hanceariuc (rezervă). Observatori: Marian Dorobanţu, Nicolae Dobrescu. Supervizor: Mircea Cezar Ionescu.
La meciul disputat pe stadionul "Oţelul" au fost prezenţi aproximativ 5.000 de spectatori, printre care s-au aflat şi 30 de susţinători ai echipei Astra.
Oţelul încheie turul de campionat pe prima poziţie, cu 36 de puncte, indiferent de rezultatele care se vor înregistra în meciurile rămase de disputat în etapa a 17-a. În cele 17 meciuri disputate, Oţelul a obţinut 11 victorii, 3 rezultate de egalitate şi 3 înfrângeri.
Dorinel Munteanu: "Aşa cum mă aşteptam a fost un meci foarte greu, în faţa unei echipe bune, căreia îi prevăd în retur o ascensiune importantă. Îmi felicit jucătorii pentru această victorie şi pentru acest tur bun de campionat. Cu puţină atenţie, am fi avut câteva puncte în plus. De mâine începe returul şi îmi doresc să obţin mai multe puncte decât în tur. Va fi foarte greu, dar nu imposibil. Este o premieră şi pentru mine ca antrenor să fiu campion de toamnă şi îmi doresc din tot sufeltul să putem oferi la final gălăţenilor o bucurie pe care mulţi o visează".
Marius Stan: "Am întâlnit o echipă bună, extrem de bine articulată, de aceea şi victoria este cu atât mai preţioasă. Suntem bucuroşi că am încheiat turul pe primul loc, este sută la sută meritul jucătorilor, care trebuie lăudaţi. Sunt mândru de ei, pentru că au obţinut mai mult decât speram şi sunt şi eu emoţionat pentru că, în 20 de ani de carieră, este pentru prima dată când închei turul pe primul loc".
Gabriel Giurgiu: "Aşa cum ne aşteptam am avut parte de un meci greu, dar, una peste alta, consider că victoria este una meritată. Aş minţi dacă aş spune că ne-am gândit la începutul sezonului că vom fi campioni de toamnă. Nu ne gândeam atât de departe, ci doar să încercăm să câştigăm meci de meci. Am demonstrat că am făcut o treabă bună şi am ajuns aici".
Tibor Selymes: "Oţelul merită să fie pe primul loc, pentru că este o echipă bine pregătită fizic, iar jucătorii sunt aşezaţi bine în teren. Sperăm ca şi noi să ne facem o astfel de echipă, cu care în scurt timp să ajungem să ne batem pentru primele locuri. Chiar dacă sunt prieten cu Dorinel, nu-mi părea rău dacă îl încurcam astăzi, pentru că şi noi avem mare nevoie de puncte, iar la felul cum s-a desfăşurat jocul puteam spera la un punct".