Formaţia Universitatea Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), meciul disputat, duminică, pe teren propriu, la Alba-Iulia, împotriva echipei FCM Târgu-Mureş, în cadrul etapei a 17-a (ultima din tur) a Ligii 1. Oaspeţii au deschis scorul prin Alexandru Vagner (4), iar gazdele au egalat prin Claudiu Niculescu (28).
Cum s-au marcat golurile:
0-1: Alexandru Vagner a înscris, în minutul patru, din careul mic, după o centrare a lui Victor Astafei de pe partea stângă.
1-1: În minutul 28, Claudiu Niculescu a egalat cu o lovitură liberă de la aproape 25 de metri, lateral stânga.
Universitatea Cluj - FCM Târgu-Mureş 1 - 1 (1-1)
Au marcat: 0-1 Alexandru Vagner (4), 1-1 Claudiu Niculescu (28)
"U" Cluj: 12. Huţan - 18. Unguruşan, 4. Z. Szilagyi, 25. D. Munteanu, 3. Mendy - 16. Delgado (10. Păcurar '72), 24. Balde (6. Ad. Ionescu '18), 22. Boştină, 14. Piţ (7. Acosta '61) - 9. Niculescu, 11. Machado. Antrenor: Ionuţ Badea.
Târgu-Mureş: 1. Caparco - 20. Pop, 6. Sosa, 28. L. Munteanu, 8. Vârtic, 24. L. Szilagyi - 25. Vagner (18. Biţiş '12, 5. Onicaş '84), 19. Fl. Dan (29. Didi '74), 90. Ba, 7. Stângă - 21. Astafei. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Cartonaşe galbene: Boştină '52, Delgado '64, Păcurar '85 - Astafei '44, Ba '71, Didi '75, Sosa '83, L. Szilagyi '88, Caparco '90+2.
Arbitri: Florin Marcu (central) - Octavian Şovre, Marius Nicoară (asistenţi) - Florin Ghimbăşan (rezervă). Observatori: Corneliu Fecioru, Florin Halagian.
La meci au asistat aproximativ 2.000 de spectatori, printre care 100 de suporteri ai formaţiei mureşene.
Ionuţ Badea: "N-am făcut o partidă bună, concentrarea pe anumite momente nu a fost sută la sută. La capitolul motivaţional, echipa merită felicitări. Lipsa de organizare ne-a privat de mai multe ocazii de a înscrie. Au fost foarte multe momente bune, ratările lui Machado nu mă îngrijorează, el este un jucător foarte bun, dar situaţia este mai complexă decât simpla fază de finalizare. Voi avea mai multe discuţii cu el, pentru a remedia din mers problemele. Târgu-Mureş nu m-a surprins cu nimic, dar şi-a creat ocaziile din cauza problemelor noastre de organizare".
Alfonso Delgado: "20 de puncte după tur nu e rău, având în vedere că suntem o echipă nou-promovată. Mergem în Ghencea să câştigăm. Ar fi un cadou senzţional pentru noi, antrenori şi suporteri".
Claudiu Niculescu: "Suntem supăraţi pentru că a mai trecut un meci pe care ne-am dorit să-l câştigăm. Din păcate am plecat din nou de la 0-1. Ne pare rău pentru fani care au bătut atâta drum şi ne-au încurajat 90 de minute în ploaie. Trebuie să scoatem cât mai multe puncte din meciurile rămase. Nu pot să zic că nu m-am bucurat petru gol, dar aş fi preferat să şi câştigăm de data asta. Rezultatul nu este echitabil, meritam să câştigăm. Venirea lui Ionuţ Badea s-a văzut, este un profesionist adevărat, încearcă să schimbe mentalitatea jucătorilor. E foarte important să scoatem cât mai multe puncte din următoarele două meciuri. Obiectivul nostru rămâne ocuparea un loc 8-12, nu evitarea retrogradării".
Ioan Ovidiu Sabău: "A fost un joc echilibrat, cred că am câştigat la raportul ocaziilor. În prima repriză, ei au avut o lovitură liberă, noi două ocazii foarte marri. Am avut toată poarta goală în faţă, dar nu am ce să-i reproşez jucătorului meu, a nimerit peste un fundaş pe linia porţii. Schimbarea lui Vagner a fost forţată de o recidivă. L-am folosit cu Steaua, dar a recidivat şi nu-l vom avea decât în ianuarie".