Formaţia FC Vaslui a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), partida disputată, duminică, pe teren propriu, cu FC Rapid, în etapa a 18-a a Ligii 1, prima a returului actualei ediţii de campionat. Golurile au fost marcate de Raul Costin (43) pentru FC Vaslui, respectiv Ovidiu Herea (49) pentru Rapid.
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Raul Costin a deschis scorul, în minutul 43, cu o execuţie de pe partea stângă, de la aproximativ 30 de metri, în vinclul porţii lui Bornescu.
1-1: Herea a egalat, reluând din colţul careului în stânga portarului Kuciak, după o centrare a lui Duarte de pe dreapta.
FC Vaslui - Rapid Bucureşti 1 - 1 (1-0)
Au marcat: 1-0 Raul Costin (43), 1-1 Ovidiu Herea (49)
Vaslui: 1. Kuciak - 20. Milanov (2. Campano '46), 3. Papp, 28. Cânu, 17. Bălace (10. Gerlem '76) - 4. Gencev, 30. R. Costin - 18. L. Sânmărtean, 80. Wesley, 31. Gheorghiu - 25. Yero Bello (9. Pouga '83). Antrenor: Viorel Hizo.
Rapid: 33. Bornescu - 2. Rui Duarte, 4. M. Antonio, 27. Glauber, 6. Ezequias - 8. Grigore - 30. Spadacio, 10. Herea (81. Candido '74), 20. Grigorie, 11. Frunză (18. Dobroiu '90+1) - 21. Sburlea (7. Cesinha '84). Antrenor: Marius Şumudică.
Cartonaşe galbene: Kuciak '49, Papp '60 - Duarte '36, Herea '60, Glauber '61, Grigorie '85
Arbitri: Robert Dumitru - Ionel Popa, Eduard Dumitrescu - Florin Ghimbăşan. Observatori: Constantin Gheorghe, Romeo Pascu.
La pauză, fundaşul echipei FC Vaslui, Jivko Milanov, a fost transportat la spital, după ce a primit o minge în faţă spre finalul primei părţi a jocului. Echipajul medical de pe ambulanţa cu care a fost transportat Milanov susţine că jucătorul acuza ameţeli, cel mai probabil fiind vorba de o comoţie.
În minutul 60, tehnicianul rapidist Marius Şumudică a fost trimis în tribună după ce a intrat pe teren şi a protestat în urma unei faze din zona băncii tehnice a oaspeţilor.
La meci au asistat aproximativ 3.000 de spectatori, între care şi 160 de fani rapidişti.
Suporterii FC Vaslui au afişat un banner cu mesajul: "Sarkozy nu e rasist, a 'revergorat' spiritul rapidist".
Viorel Hizo: "A fost un joc greu. Nu este uman să joci la minus 10 grade Celsius, pentru că la pregătirile dinaintea meciului Yero Bello a suferit un şoc termic de am fost nevoiţi să-l ungem cu toate alifiile la meci pentru a putea juca. Cei de la Rapid au avut o perioadă de timp pentru că arbitrul Dunitru le-a permis acest lucru şi vă rog să nu mă mai provocaţi în acest sens pentru că nu vreau să fiu suspendat. Din păcate nu putem fi mulţumiţi de rezultat, nu am terminat cu victorie aşa cum ne-am dorit, chiar dacă am înscris un gol splendid prin Raul Costin. A fost o fază în minutul 36 care putea schimba cursul jocului, la acea intrare a lui Duarte. Nu ştiu cum a fost apreciată de arbitru, însă schimba cu siguranţă cursul jocului. Din păcate am avut aceleaşi greşeli ca şi în meciul cu Pandurii, golul l-am primit în urma unor greşeli în lanţ, un gol care nu trebuia să vină niciodată. Din păcate accidentările şi lotul pe care l-am avut la dispoziţie nu mi-au permis să trimit în teren cei mai buni jucători. În a doua repriză am fost obligat să joc cu doi mijlocaşi pe post de fundaşi. Din păcate un am ştiut să fructificăm avantajul pe care l-am avut, dar până la urmă ocupăm în acest final de tur un loc 3 meritat, chiar dacă nu ne-a mulţumit şi Vasluiul putea juca mult mai bine. Am obţinut acasă două egaluri, cu Astra şi Rapid, şi o înfrângere cu Timişoara, însă în pauza asta vom vedea ce putem face cu lotul de jucători e care îl am la dispoziţie".
Marius Şumudică: "A fost un joc viu disputat, chiar dacă terenul a pus probleme. S-a jucat la minus 10 grade, a fost destul de greu, au jucat pe un teren îngheţat. A fost un meci pe care astăzi nu meritam să îl pierdem. Am primit un gol fabulos, chiar dacă în prima repriză am avut trei situaţii de a marca. Este un rezultat echitabil, chiar dacă puteam câştiga. Am fost nevoit să alcătuiesc echipa fără patru jucători de bază, dar cei care i-au înlocuit s-au autodepăşit. Vaslui a jucat foarte mult pe benzi, ştiam că acolo sunt foarte puternici şi am reuşit să-i anihilăm. Până la urmă este un rezultat meritat. S-au întâlnit două echipe care se băteau la podium, noi veneam după o perioadă nu tocmai bună şi sunt feiricit pentru că după 2-0 acasă la acest rezultat rezultatele directe ne avantajează. Recunosc că în a doua repriză am tras de timp şi bine au făcut jucătorii".
Dinu Gheorghe: "A fost un meci cu ambiţie mare pentru ambele echipe, însă suntem în grafic şi asta contează cel mai mult pentru noi. A fost un meci încrâncenat, cu miză pentru ambele echipe. Gazdele merită toate felicitările pentru modul cum au reuşit să pregătească terenul pentru disputarea meciului în această seară. Aşa s-a putut juca pe o vreme care nu prea este de fotbal".
Mircea Bornescu: "Cred că se putea să terminăm şi mai bine anul. Una peste alta, dacă eram mai atenţi în anumite meciuri sigur eram acum mai sus în clasament. Important este că echipa a dat dovadă de maturitate în ultima partidă din acest an şi am scos un rezultat bun la Vaslui cu o echipă foarte puternică. Ne vom pregăti în pauza competiţională şi ne vom prezenta mai bine în retur".