Steaua Bucureşti a învins, vineri, formaţia din eşalonul al patrulea al Germaniei, TSG 1899 Hoffenheim II, cu scorul de 2-0 (2-0), în primul meci amical al stagiului de pregătire de la Belek, Turcia.
Golurile au fost marcate de János Székely (8) şi Ricardo (43).
Cum s-au marcat golurile:
1-0: Mijlocaşul stelist Janos Szekely a scăpat singur spre poarta germanilor şi a înscris, după o pasă a lui Marius Onofraş.
2-0: Steaua a majorat scorul prin reuşita lui Ricardo Gomes, care a şutat în vinclul porţii germane de la marginea careului mare.
Antrenorul Marius Lăcătuş a început primul meci al anului în următoarea formulă: Tătăruşanu - Bonfim, Geraldo, Gardoş, Emeghara - Szekely, Ricardo, L. Marinescu, Tănase - Onofraş, Bilaşco.
La începutul reprizei secunde, Lăcătuş a schimbat întreaga componenţă a echipei: C. Lungu - Onicaş, Galamaz, E. Baciu, Brandan - B. Nicoliţă, Bicfalvi, Răduţ, C. Matei - Dică, Surdu.
"A fost un antrenament bun, între două formaţii ambiţioase, tinere. Acesta era şi obiectivul. Victoria este binevenită, este bine să începem cu dreptul, dar acum suntem în perioadă de acumulări. Vom arată mai multe în perioadă urmatoare", a spus Szekely.
Nicolae Dică, aflat la prima partidă de la revenirea în tricoul Stelei, a primit un cartonaş galben, la fel şi mijlocaşul central Eric Bicfalvi şi fundaşul stânga Pabo Brandan.
TSG 1899 Hoffenheim II ocupă locul al patrulea în Regionalliga Sud, echivalentul eşalonului al patrulea al fotbalului german.
Pentru Steaua n-au putut să evolueze fundaşul stânga Iasmin Latovlevici, care nu a făcut deplasarea în primul stagiu de pregătire din cauza unei colici renale, şi sârbul Novak Martinovici, care a suferit la antrenamentul de joi o entorsă la gleznă. Meciul cu Hoffeinheim II a reprezentat şi prima partidă fără atacantul Bogdan Stancu, transferat la Galatasaray Istanbul.
Iniţial, Steaua trebuia să dispute primul meci amical al anului cu formaţia rusă Lokomotiv Moscova, dar aceasta a renunţat la partidă din cauza accidentărilor din lot.
În primul stagiu de pregătire, care se desfăşoară la Belek, în perioada 15-25 ianuarie, Steaua va mai susţine un singur meci amical, luni, cu austriecii de la FC Kapfenberg. În al doilea stagiu de pregătire, programat între 28 ianuarie şi 15 februarie, Steaua va disputa şase meciuri amicale.