Formaţia Pandurii Târgu-Jiu a fost învinsă, joi, la Rovinari, de formaţia locală din Liga 3, Jiul, cu scorul de 2-1 (1-0), într-un meci de pregătire disputat pe zăpadă.
Pentru gazde au marcat Şoşoi şi Fotescu, iar pentru Pandurii a punctat Cardoso.
În prima repriză, formaţia antrenată de Petre Grigioraş a evoluat în formula: Lazăr - Popete, Chiricheş, Cardoso, Neagu - Băcilă, Nistor, Voiculeţ, Vranjes, Cristea - Lemnaru.
În partea a doua, au mai jucat la Pandurii: Horvat, Rada, Tătaru, Brata, Pleaşcă, Militaru, Avramescu, Apostu, Voinea şi Fărcaşanu.
Următorul meci de pregătire (şi ultimul) al formaţiei Pandurii este programat duminică, de la ora 14:00, la Târgu-Jiu, în compania formaţiei de liga a doua FC Argeş.
Petre Grigoraş: "Nu pot fi trase concluzii după un meci disputat pe un teren acoperit de zăpadă, dar este deranjantă foarte tare atitudinea jucătorilor. Indiferent unde ar fi jucat, chiar şi în mină dacă se juca meciul, trebuia să batem fără drept de apel. Mai au de mâncat multă pâine şi trebuie să revină la atitudinea pe care au avut-o la finalul turului de campionat, când nu îmi era frică de nicio echipă. Acum, se pare că sunt mulţi ingineri şi directori printre ei, dar vor trece din nou la munca de jos şi vor fi mineri în continuare. Nu am vrut să ţip foarte mult azi la ei, dar o să avem o discuţie foarte serioasă şi, pentru prima dată, o să trec şi la sancţiuni. Nu sunt adeptul sancţiunilor, dar cu atitudinea aceasta nu se poate continua. Mai avem o săptămână şi începe campionatul. Dacă ne prezentăm în halul acesta, va fi dezastru".